Preşedintele american, Joe Biden, i-a îndemnat luni pe americani "să nu intre în panică" în faţa creşterii puternice a contaminărilor zilnice cu COVID-19 cauzate de varianta Omicron, care se apropie de un record datând din ianuarie, notează AFP, conform AGERPRES.
"Omicron este o sursă de îngrijorare, dar nu ar trebui să fie o sursă de panică", a spus Joe Biden de la Casa Albă la începutul unei videoconferinţe cu peste 20 de guvernatori şi consilieri sanitari.
Răspândirea variantei extrem de contagioase, identificată în Africa de Sud în noiembrie, nu va avea acelaşi impact ca primul val de COVID-19 de acum un an sau ca varianta Delta din acest an, a estimat preşedintele, datorită campaniei masive de vaccinare şi testărilor.
"Deoarece au fost atât de multe vaccinări şi a treia doză, nu vedem ca spitalizările să crească la fel de mult ca înainte", a afirmat Joe Biden, în contextul în care 72% din populaţie a primit cel puţin o injecţie.
El a recunoscut, însă, că unele spitale din ţară au fost "depăşite, ca dotare şi personal", de o creştere a internărilor, în majoritate din rândul persoanelor nevaccinate care sunt încă numeroase.
Liderul administraţiei de la Washington a admis, de asemenea, probleme cauzate de penuria de teste după graba americanilor care au dorit să petreacă sărbătorile de sfârşit de an în familie.
"Văzând că a fost atât de greu pentru unii să facă un test weekendul trecut, arată că mai avem încă de lucru", a recunoscut el, anunţând creşterea numărului punctelor de testare şi viitoarea distribuire de către guvernul federal a 500 de milioane de kituri.
"Acest lucru clar nu este suficient. Dacă am fi ştiut, am fi făcut mai multe, mai repede", a adăugat Joe Biden.
Potrivit datelor prezentate luni de The New York Times, ţara a înregistrat 214.499 de cazuri noi cu o zi înainte, un salt de 83% pe o medie de 14 zile, şi se apropie de recordul zilnic de 251.232 de cazuri pozitive atins în ianuarie 2021.
Numărul mediu zilnic de decese a crescut, de asemenea, uşor în 14 zile (+ 3%), cu 1.328 de morţi în cea mai îndoliată ţară din lume (peste 800.000 de morţi).
Mai multe state ca Delaware, Hawaii, Massachusetts, New Jersey şi New York, precum şi teritoriul Puerto Rico, au cunoscut o creştere fără precedent pe o perioadă de şapte zile, a adăugat jurnalul american.
La New York, unde autorităţile au constatat o creştere a numărului de copii internaţi în legătură cu COVID-19, obligaţia de vaccinare pentru angajaţii companiilor şi magazinelor private din oraş a intrat în vigoare luni dimineaţă.
Infectările COVID explodează în SUA, Joe Biden îndeamnă la calm: 'Omicron este o sursă de îngrijorare, dar nu ar trebui să fie o sursă de panică'
București
13°C
Articole Similare

30
Alianţa Pacienţilor Cronici din România cere intervenţia autorităţilor privind concediul medical
30

30
AREBA aduce împreună specialiști pentru o abordare completă a bolilor reumatologice
30

314
VIDEO La Affidea Hospitals ”Sfântul Sava”, recuperarea medicală intensivă continuă și în zilele de Paște
314

75
Persoanele care nu-și amintesc visele ar putea indica riscul de boala Alzheimer
75

62
Avertisment înainte de Paște! Cum eviți urgențele după mesele festive: 'Trebuie respectate câteva reguli simple' / Carnea de miel, între riscuri și beneficii
62

1.311
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
1.311

60
Alexandru Rogobete: La Timişoara avem primul centru de arşi grav din România construit în perioada post-decembristă
60

185
De ce este ananasul atât de sănătos: beneficii pentru organism
185

164
De ce oamenii cei mai singuri ajung adesea să pară cei mai egoiști. Ce spune știința comportamentală
164

23
Patru ani de la inaugurarea UPU Brașov: peste 308.000 de pacienți tratați
23

91
Screening gratuit pentru cancerul colorectal, disponibil în Sectorul 1 la Complexul Caraiman
91

26
Dr. Tudor Ciuhodaru: Moderaţia, cheia unui Paşte fără vizite la spital
26

36
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 10 - 13 aprilie
36
















Comentează