Guvernatorul capitalei indoneziene a declarat vineri stare de urgenţă pentru următoarele două săptămâni la Jakarta, centrul epidemiei de coronavirus din Indonezia, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Guvernatorul Anies Baswedan a mai anunţat că de luni vor fi închise barurile, sălile de cinema şi spa-urile, iar transportul public va fi limitat. El a îndemnat companiile să le permită angajaţilor să lucreze de acasă.
'Echipele noastre medicale din Jakarta se confruntă cu un mare număr de persoane. Capacitatea noastră de răspuns are o limită, pentru că numărul de spitale şi de personal nu corespunde cu înmulţirea cazurilor', a arătat el.
Vineri, Indonezia avea confirmate 369 cazuri de infectare cu noul coronavirus, în jumătate din cele 34 de provincii, şi 32 de decese, potrivit unui oficial din Ministerul Sănătăţii.
Jakarta, oraş cu 10 milioane de locuitori, a confirmat 215 contaminări şi 18 decese.
Guvernatorul a afirmat că le va fi oferit sprijin oamenilor care depind de banii câştigaţi ca zilieri.
Jakarta a suspendat activităţile religioase, precum rugăciunea islamică de vineri şi serviciul religios creştin, pentru o perioadă de două săptămâni.
Indonezia - Guvernatorul Jakartei declară stare de urgenţă pentru următoarele două săptămâni
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează