Un băiat în vârstă de 18 ani din Bihor este cercetat penal după ce, în noaptea de luni spre marţi, a lovit un bărbat cu pumnul în faţă, iar în urma căzăturii acesta a murit pentru că s-a lovit puternic cu capul de asfalt.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, incidentul a avut loc în satul Lugaşu de Sus, iar tânărul este cercetat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, conform Agerpres.
"În timp ce se afla pe DC 168 în comuna Lugaşu de Jos, sat Lugaşu de Sus, inculpatul V.F. i-a aplicat victimei L.A. (în vârstă de 47 de ani) o lovitură cu pumnul în zona feţei în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă a DC 168, lovindu-se puternic în zona occipitală de asfalt, fapt ce i-a cauzat insuficienţă cardiorespiratorie acută, consecinţa fracturii craniene cu hemoragie şi contuziei meningo-cerebrale, leziuni ce au condus la decesul victimei", au transmis procurorii.
Anchetatorii arată că tânărul a fost înjurat şi ameninţat anterior de către bărbatul pe care l-a lovit.
"Agresarea victimei de către inculpat a avut loc sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de acţiunile provocatoare ale victimei L.A., care a adresat injurii repetate inculpatului şi membrilor familiei acestuia, aducând în acest mod atingere gravă demnităţii persoanei şi de ameninţarea inculpatului de către victimă cu acte de violenţă prin manevrarea de către acesta din urmă a unui obiect contondent dur (hamfău metalic)", se arată în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus măsura controlului judiciar faţă de băiatul de 18 ani pe o durată de 60 de zile.
Inconștineța care a dus la o crimă. Momente teribile la început de an. Unde s-a întâmplat nenorocirea!
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

190
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2026. Gemenii sunt dornici de socializare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
190

298
VIDEO Scene șocante într-un local din Botoșani: un bărbat a intrat cu toporul și a amenințat o persoană
298

878
Serviciile secrete trec pe electric - Ministrul Transporturilor a semnat trei contracte de finanţare
878

11
Zăpada mieilor - drumarii fac apel ca în minivacanță să se circule cu prudență
11

1.452
Copil britanic blocat în România după o regulă nouă post-Brexit: nu există în evidențele Marii Britanii, deși a trăit toată viața acolo
1.452

1.506
Fost şef al ISCIR și-a recunoscut vinovăţia în fața DNA. Ce acuzații i-au adus procurorii
1.506

1.302
Sindicatul Europol trage la "xerox" Poliţia Română. Cheltuiala, considerată ”o sfidare” / IGPR demontează punct cu punct acuzațiile: Informațiile din această postare sunt false!
1.302

1.760
Medici și asistente, acuzați că „fabricau” internări pentru bani: anchetă explozivă la SJU Bacău
1.760

3.470
Fost manager de spital, trimis în judecată de DNA: Și-a pus ani în plus la vechime
3.470

3.094
Tatăl adolescentului olimpic care a recurs la un gest necugetat chiar de Paștele catolic, mărturii sfâșietoare: 'A fost împins de la spate'
3.094

29
Polițist erou în timpul liber: A salvat o bătrână dintr-o casă în flăcări
29

89
Restricții rutiere în București pentru înmormântarea lui Mircea Lucescu
89

2.180
Vrea, din nou, Nicușor Dan să dea "mână liberă" DGA-ului în marile dosare de corupție? Președintele aruncă "mănușa" Justiției
2.180
















Comentează