Nou episod în cazul satelitului rusesc distrus anul trecut de Moscova: resturile au trecut la mică distanţă de un satelit chinezesc, un incident "extrem de periculos" potrivit Beijingului, informează joi AFP.
China are un program spaţial ambiţios, ce include lansarea de sateliţi de observare, de geolocaţie, în scopuri militare sau civile, sau chiar trimiterea de sonde pe Lună sau Marte, precum şi misiuni cu echipaj uman.
"Resturi" de la satelitul rus Kosmos-1408 au trecut marţi la "doar 14,5 metri" de satelitul ştiinţific chinezesc Tsinghua, potrivit Centrului pentru deşeuri spaţiale din cadrul Administraţiei Spaţiale Naţionale a Chinei (CNSA), citat marţi de jurnalul Global Times.
Autorităţile spaţiale au calificat incidentul drept "extrem de periculos", potrivit aceleiaşi surse.
Ministerul rus al Apărării a recunoscut la jumătatea lunii noiembrie, după o zi de tăcere, că satelitul Kosmos-1408, datând din epoca sovietică, a fost pulverizat de o rachetă rusească în cadrul unui test.
Statele Unite au denunţat acest test care, potrivit autorităţilor americane, a generat un "nor" de resturi potenţial periculoase pentru Staţia Spaţială Internaţională (ISS), ocupanţii acesteia şi pentru celelalte dispozitive prezente în spaţiu.
Un expert în deşeuri spaţiale, Liu Jing, a declarat pentru Global Times că se întâmplă rar ca resturile şi navele spaţiale să se afle la o distanţă de doar zece metri. Potrivit spuselor sale, de data aceasta probabilitatea unei coliziuni a fost "foarte mare" şi, teoretic, ar fi necesitat măsuri de evitare.
Acest incident vine după dezvăluirea, luna trecută, a altor incidente similare care au implicat doi sateliţi ai companiei americane SpaceX. Beijingul a denunţat o "ameninţare gravă" la adresa siguranţei astronauţilor săi, după ce astfel de dispozitive ale companiei fondate de miliardarul Elon Musk au fost la un pas de a intra în coliziune cu staţia spaţială a Chinei. Potrivit unui document trimis la începutul lunii decembrie de Beijing Biroului pentru Afaceri Spaţiale al Naţiunilor Unite din Viena, staţia spaţială a Chinei a fost nevoită să efectueze manevre de evitare de două ori, în iulie şi în octombrie.
Incident periculos în spațiu - Deşeuri spaţiale ruseşti, la un pas de coliziune cu un satelit chinezesc
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează