Forţele chineze au urmărit şi au avertizat o navă militară americană să se îndepărteze, după ce aceasta a intrat în apele din apropierea Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a anunţat joi Comandamentul Teatrului de Sud din Armata de Eliberare a Poporului într-un comunicat preluat de Reuters.
Conform părţii chineze, distrugătorul USS Benfold a navigat "ilegal" în apele teritoriale ale Chinei, fără a avea permisiunea, încălcând suveranitatea ţării, iar forţele navale şi aeriene chineze au urmărit nava.
"Cerem solemn ca partea americană să înceteze imediat astfel de acţiuni provocatoare; în caz contrar va suferi consecinţele grave ale unor evenimente neprevăzute", a adăugat comandamentul chinez.
Marina militară a SUA a transmis că elaborează o declaraţie despre incident.
Statele Unite efectuează frecvent misiuni în Marea Chinei de Sud, pe care le consideră în interesul libertăţii de navigaţie, pentru a contesta pretenţiile teritoriale ale Chinei, reaminteşte Reuters.
Beijingul a înfiinţat avanposturi pe insule artificiale din zona maritimă respectivă, bogată în resurse piscicole şi străbătută de mai multe rute comerciale vitale. Marea Chinei de Sud a devenit unul din multele puncte fierbinţi în relaţiile chino-americane; Washingtonul respinge pretenţiile teritoriale chineze, susţinând că sunt nefondate.
China revendică zone întinse din Marea Chinei de Sud, asupra cărora au pretenţii şi Taiwanul, Vietnamul, Malaezia, Bruneiul şi Filipinele.
Incident naval în Marea Chinei de Sud - China amenință SUA cu consecințe grave
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează