Indivizi cu cagule pe cap au lansat luni o grenadă împotriva unui vehicul al armatei franceze într-un cartier din nordul capitalei Burkina Faso - Ouagadougou- rănind trei civili, între care unul grav, cu puţin timp înainte de sosirea preşedintelui francez Emmanuel Macon, a indicat o sursă din domeniul securităţii, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
"Doi indivizi cu cagule pe cap, la bordul unei motociclete, au lansat o grenadă împotriva unui vehicul al armatei franceze pe drumul spre Kamboinsé (cazarma forţelor speciale franceze staţionate în această ţară) în împrejurimile CMA (centrul medical) Paul VI din (cartierul Tampouy) în jurul 20:00" (ora locala şi GMT), a indicat această sursă de securitate, sub rezerva anonimatului.
"Trei localnici au fost răniţi, dintre care unul grav", a mai indicat ea.
"Obiectivul vizat de atacatori a fost un vehicul al armatei franceze, el nu a fost însă lovit", potrivit acesteia.
La locul atacului, puteau fi văzute o gaură în bitum provocată de detonarea grenadei, precum şi o maşină particulară deteriorată de explozie, a constatat un reporter France Presse.
Poliţia a procedat la intervievarea mai multor posibili martori înainte de a redeschide drumul pentru trafic în cursul serii.
Această tentativă de atac împotriva unui vehicul al armatei franceze a avut loc cu aproximativ doua ore înainte de aterizarea la Ouagadougou a preşedintelui francez, care a început luni un scurt turneu african de trei zile.
Un important dispozitiv de securitate a fost desfăşurat înainte de sosirea lui Emmanuel Macron în centrul capitalei Burkina Faso, în condiţiile în care atacul de dinainte a avut loc la periferia nordică a oraşului.
Franţa, fostă putere colonială, întreţine o cooperarea militară neîntreruptă cu autorităţile din Burkina Faso de la obţinerea independenţei teritoriului numit înainte Volta Superioară în 1960. Volta Superioară şi-a schimbat numele în Burkina Faso (însemnând ţara oamenilor integri) în 1984.
Din 2010, când ameninţarea jihadistă s-a profilat clar în zona sahelo-sahariană, elemente ale forţelor speciale franceze, cu baza în Ouagadougou, oferă sprijin forţelor de apărare şi de securitate în lupta împotriva terorismului. Acestea au intervenit în mod deosebit în timpul atacului din ianuarie 2016 (soldat cu 30 de morţi), atunci când jihadiştii au deschis focul asupra unor terase în centrul oraşului.
Capitala Burkina Faso a fost afectată şi în august de un atac similar, soldat cu 19 morţi, în timp ce ţara se confruntă în partea de nord, la frontiera cu Mali, cu atacuri repetate.
În noaptea de duminică spre luni, două persoane au fost ucise şi alte două rănite în cursul a două atacuri simultane în apropiere de graniţa maliană.
Incident în Burkina Faso: Grenadă lansată împotriva unor soldați francezi înainte de sosirea lui Macron
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
136

705
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
705

353
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
353

2.985
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.985

59
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
59

1.699
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.699

81
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
81

129
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
129

90
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
90

66
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
66

47
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
47

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

44
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
44
















Comentează