Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să se întrunească joi pentru a dezbate şi întocmi raport la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol, a declarat miercuri că proiectul privind desfiinţarea SIIJ va fi dezbătut joi, de la ora 10,00.
La dezbateri sunt invitaţi ministrul Justiţiei şi procurorul general, informează Agerpres.
"Am fost sesizaţi de Biroul permanent cu proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Am stabilit ora 10,00 pentru mâine, dar va trebui să vorbesc din nou cu toţi membrii comisiei pentru a putea invita reprezentanţi ai organizaţiilor, pe domnul ministru al Justiţiei, eventual, pe domnul procuror general. În cursul zilei de astăzi, vom trimite invitaţiile către toate aceste persoane. Până atunci vă rog să trimiteţi eventualele amendamente pe care le solicitaţi, urmând să le dezbatem în şedinţa de mâine, de la ora 10,00, şedinţă dedicată acestui proiect de lege, urmând ca votul să fie după dezbateri", a afirmat Laura Vicol.
Începe scandalul în Parlament: desființarea SIIJ intră în linie dreaptă
Explorează subiectul
Articole Similare

2.374
Zi de foc pentru Ilie Bolojan: prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos vine în România / întrevedere şi vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
2.374

5.051
VIDEO Imagini incomode pentru PNL: Veștea și Thuma, față în față în clubul de fițe Nuba Chalet
5.051

3.651
Guvernul schimbă regulile în sănătate: concediile medicale, sub control mai strict, iar medicii de familie pierd bani (surse)
3.651

2.496
Tudorel Toader rămâne la opinia clasică a CCR - Intervenție în disputa referitoare la studiul de impact în cazul legii pensiilor magistraților
2.496

2.018
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
2.018

1.764
Radu Miruță: 'Nu există nicio discuție ca salariile să scadă'. Ministrul Apărării vorbește despre pensiile militarilor și bugetul pe 2026
1.764

4.718
A doua numire controversată la ANAP: fost jurnalist adus consilier în instituția-cheie pentru achizițiile publice (presă)
4.718

2.123
Fără declarații, dar cu miză strategică: întâlnirea lui Ilie Bolojan cu premierul Olandei, la o bază NATO din România
2.123

2.955
Când boicotul era virtute: aceeași metodă, două judecăți morale opuse în funcție de interes
2.955

173
AUR Ploiești dezminte informațiile false despre votul consilierilor locali privind taxele și impozitele
173

7.533
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
7.533

3.951
CCR, în vizorul PNL după blocajul pe pensiile magistraților. Raluca Turcan anunță lege pentru sancționarea judecătorilor: 'Sfidează o țară întreagă'
3.951

6.344
Președinta CCR, contrazisă de documentele cauzei: lipsa studiului de impact este invocată explicit de ÎCCJ în sesizarea privind pensiile magistraților
6.344

















Comentează