Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri că este sigur că toţi deputaţii din partidul său vor vota împotriva modificărilor propuse de coaliţia de guvernare la Codul penal.
"Este o zi cu totul deosebită astăzi în Parlament. PMP vrea să îşi reafirme cât se poate de clar poziţia cu privire la modificările pe care actuala majoritate le face la Codul penal. Considerăm că este inadmisibil modul cum s-a procedat până în prezent, acesta este şi motivul pentru care noi nu am girat Comisia Iordache, o comisie compromisă încă din momentul în care s-a decis ca domnul Iordache să patroneze lucrările acestei comisii extrem de importante. Credem că legile trebuiau modificate plecând de la principiul bunei credinţe şi servirii interesului întregii societăţi, iar ceea ce se întâmplă la ora actuală arată foarte clar că actuala putere are un plan foarte bine definit cu scopul de a-şi proteja liderii politici. Din acest punct de vedere PMP va vota împotriva modificărilor la Codul penal", a spus Tomac la Parlament, scrie agerpres.ro.
El a adăugat că România nu poate evolua atâta timp cât vor exista asemenea abordări prin care, practic, "se lasă impresia în spaţiul public că se legalizează hoţia".
"Nu sunt prezenţi toţi colegii astăzi la lucrările plenului, dar toţi cei care suntem aici vom vota împotrivă. După cum ştiţi şi la Codul de procedură penală am avut o situaţie nefericită şi decizia politică a fost să ne despărţim de colegul care a votat Codul de procedură penală. Vom aplica aceeaşi măsură şi de data aceasta, dar nu va fi cazul, sunt sigur, pentru că decizia noastră este clar asumată, fermă", a menţionat Tomac.
Începe numărătoarea inversă! PMP trece la amenințări înaintea votului final pe Codul penal: 'Deputaţii care votează altfel vor fi excluşi'
București
16°C
Articole Similare

0
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
0

338
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
338

525
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
525

1.323
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
1.323

1.024
SURSE Sorin Grindeanu a 'tunat', în regionala de la București, la adresa lui Ilie Bolojan: 'Să fii un bun administrator nu înseamnă să pui lacătul pe cheltuieli'
1.024

1.587
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
1.587

3.253
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
3.253

2.479
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
2.479

1.102
Criză fără precedent în MAI din R. Moldova: Demisii în bloc la Combaterea Crimei Organizate
1.102

4.227
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
4.227

1.191
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.191

4.524
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
4.524

1.849
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
1.849
















Comentează