Bucharest Science Festival, organizat de Asociaţia Secular-Umanistă din România, debutează luni şi se va desfăşura până vineri, la Institutul Francez, tema fiind inteligenţa artificială şi impactul ei social.
"Noi înşine, la nivel individual, şi societăţile noastre, la scară largă, nu ne mai putem lipsi de ea. Institutul Francez din Bucureşti şi Bucharest Science Festival explorează bucuriile, avantajele, dar şi fricile pe care le presupune coexistenţa noastră cu inteligenţa artificială, cu ocazia unei serii de evenimente de popularizare a ştiinţei, evenimente care beneficiază de participarea unor cercetători reputaţi. Organizat de Asociaţia Secular-Umanistă din România, Bucharest Science Festival are drept misiune, pe de o parte, explicarea fenomenului ştiinţific, o activitate importantă şi necesară în contextul actual, şi informarea publicului larg despre ultimele descoperiri şi progrese tehnologice, pe de altă parte", informează organizatorii.
Institutul Francez din România susţine acest demers remarcabil şi în acest an, invitând două figuri importante ale cercetării franceze, profesorii Michele Kail, director de cercetare la CNRS (Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică) şi membru al Laboratorului Structuri formale ale limbajului (CNRS & Paris 8), şi Yves Demazeau, director de cercetare la CNRS (Centrul Naţional francez de Cercetare Ştiinţifică) la Laboratorul de informatică de la Grenoble şi preşedinte al Asociaţiei Franceze pentru Inteligenţă Artificială.
Luni, de la ora 18,30, va fi vernisată în Atrium-ul Institutului Francez Bucureşti expoziţia "Traducerea automată: revoluţia inteligenţei artificiale", concepută de Cite des Sciences et de l'Industrie, un lieu Universcience (Paris). Expoziţia va fi prezentată în colaborare cu Săptămâna Europeană a Limbilor.
În acelaşi spaţiu, miercuri, este programată conferinţa "Cum să trăim în armonie cu inteligenţa artificială", susţinută de profesorul Yves Demazeau.
Tot Demazeau va susţine, joi, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, conferinţa "Practical User-Centered Multi-Agent Systems".
Vineri, de la ora 18,00, în Atrium-ul Institutului Francez Bucureşti este programată masa rotundă "Învăţarea limbilor străine şi inteligenţa artificială", cu Michele Kail şi Yves Demazeau.
La toate evenimentele din program intrarea este liberă.
Cu o prodigioasă activitate didactică în Europa şi în Statele Unite, profesorul Yves Demazeau are o experienţă de mai mult de 35 de ani în acest sector, fiind unul dintre fondatorii domeniului Sistemelor Multi-Agent, una dintre cele zece branşe ale inteligenţei artificiale, cu numeroase aplicaţii practice: ameliorarea existenţei persoanelor cu handicap, date geografice, robotică, jocuri. Cercetările sale se concentrează îndeosebi pe sistemele de gestionare a energiei, modelarea financiară, robotica inspirată din natură şi sociologia imigranţilor.
Autoare a numeroase lucrări, având o activitate de pionierat în domeniul studiilor interculturale ale învăţării limbilor străine în Franţa, Michele Kail a schimbat abordarea cercetărilor în acest sector ştiinţific, privilegiind mai degrabă procesul de dobândire a cunoştinţelor decât competenţele finale. Cercetătoarea a contribuit la elaborarea unui model interconectat şi multicultural al înţelegerii şi utilizării unei limbi.
Începe Bucharest Science Festival
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

19
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
19

16
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
16

32
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
32

64
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
64

47
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
47

27
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
27

53
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
53

18
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
18

36
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
36

21
Aproximativ 700 de pasionaţi de gaming vor participa la Poli E-FEST 2026
21

14
Parastas la şase luni de la moartea Cardinalului Lucian Mureşan
14

19
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
19

24
Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 113 ani de la înfiinţare - Evenimente academice în derulare
24
















Comentează