Incendiul de la Crans-Montana - Bilanțul a ajuns la 41 de morți

Autor: George Traicu

Publicat: 01-02-2026 15:59

Article thumbnail

Sursă foto: Captura video

Un tânăr elveţian în vârstă de 18 ani, decedat sâmbătă, este cea de-a 41-a persoană care şi-a pierdut viaţa în urma incendiului produs într-un bar din staţiunea elveţiană Crans-Montana în noaptea de Anul Nou, au anunţat duminică autorităţile judiciare locale, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'Un cetăţean elveţian în vârstă de 18 ani a decedat la spitalul din Zurich pe 31 ianuarie', a anunţat procurorul general al cantonului Valais, într-un comunicat trimis AFP.

'Bilanţul incendiului din barul Le Constellation din 1 ianuarie 2026 a urcat acum la 41 de persoane decedate', a adăugat sursa menţionată.

Precedentul bilanţ indicat de autorităţi era de 40 de morţi şi 116 răniţi. Câteva zeci dintre răniţi, mulţi în stare gravă, sunt încă spitalizaţi în Elveţia, dar şi în Franţa, Germania, Italia şi Belgia.

Incendiul din barul 'Le Constellation', ale cărui victime au fost mai ales adolescenţi şi tineri adulţi, a fost provocat, conform anchetei, de artificii care au inflamat spuma insonorizantă cu care era izolat plafonul subsolului barului.

Ancheta ar trebui să clarifice circumstanţele exacte ale incendiului, respectarea normelor de către proprietari şi diferitele responsabilităţi.

În calitate de proprietari ai localului, soţii francezi Jacques şi Jessica Moretti fac obiectul unei anchete penale pentru 'omor din neglijenţă, leziuni corporale din neglijenţă şi incendiu din neglijenţă'.

Ancheta penală îi vizează de miercuri şi pe doi responsabili cu securitatea ai primăriei din Crans-Montana, care a recunoscut recent că din 2019 nu mai fusese efectuată nicio inspecţie de securitate şi anti-incendiu la barul 'Le Constellation'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri