Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care două "în urgenţă absolută", într-un incendiu violent care a distrus în noaptea de miercuri spre joi un imobil rezidenţial din centrul oraşului Toulouse, a declarat serviciul de pompieri pentru AFP preluată de Agerpres.
Clădirea cu patru etaje, "parţial prăbuşită", şi un hotel adiacent au fost evacuate, şi cei 72 de locatari au fost duşi într-un loc sigur, a declarat locotenent-colonelul Sylvain Gergaud, şeful operaţiunii, care a precizat că focul a fost stins.
Pompierii au precizat că starea celorlalţi 17 răniţi este calificată drept "urgenţă relativă". Victimele au fost transportate la mai multe spitale din oraş, în timp ce persoanele evacuate au fost cazate în clădiri ale municipalităţii.
Pompierii au fost alertaţi la ora 02:40 în legătură cu incendiul produs într-o clădire rezidenţială veche pe strada Bayard, în zona gării Matabiau, în centrul oraşului Toulouse.
Motivul izbucnirii incendiului nu se cunoaşte încă. "Flăcările s-au propagat foarte repede pe casa scării, cu o mare violenţă", provocând "prăbuşirea parţială a clădirii", a explicat colonelul Gergaud.
Incendiu violent în centrul orșului Toulouse - Nouăsprezece persoane au fost rănite
București
14°C
Articole Similare

27
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
27

21
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
21

87
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
87

1.954
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.954

2.260
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.260

81
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
81

1.924
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.924

74
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
74

215
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
215

98
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
98

25
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
25

59
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
59

43
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
43
















Comentează