Un număr de 38 de persoane au fost evacuate, două ajungând la spital, în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marţi la un restaurant din centrul municipiului reşedinţă, care este lipit de un bloc cu 120 de garsoniere, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, la faţa locului au intervenit cinci autospeciale, o autoscară şi patru ambulanţe. Incendiul s-a manifestat generalizat pe întreaga suprafaţă a restaurantului.
"Restaurantul se află lipit de un bloc de locuinţe cu un număr de 120 de garsoniere din care au fost evacuate un număr de 38 de persoane. Din acestea, au fost două persoane transportate la spital: o femeie de 19 ani intoxicată cu fum şi o femeie de 91 ani, imobilizată la pat", a spus Chiriţă.
Incendiu puternic la un restaurant din centrul municipiului Galați - Au fost evacuate 38 de persoane iar două au ajuns la spital
București
7°C
Articole Similare

848
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
848

440
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
440

316
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
316

616
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
616

2.099
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.099

11.394
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
11.394

2.358
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.358

1.512
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.512

1.682
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.682

3.818
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.818

2.696
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.696

5.076
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.076

122
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
122
















Comentează