Un incendiu puternic a mistuit un adăpost în care se aflau 60 de animale, duminică dimineaţă, toate fiind găsite moarte de către pompierii arădeni după ce au reuşit să stingă focul.
Incendiul a cuprins un saivan de la marginea localităţii Sintea Mică, fiind trimise echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Arad, care au intervenit cu două autospeciale de stingere şi o unitate SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că, la sosirea echipajelor de intervenţie, adăpostul de animale ardea generalizat.
"Propagarea incendiului a fost favorizată de observarea târzie a acestuia. Flăcările au fost lichidate după aproape patru ore de intervenţie, dar din păcate au murit toate animalele, respectiv 30 de oi, 28 de porci şi doi cai", a declarat Pleşca.
Pompierii urmează să cerceteze împrejurările în care adăpostul de animale a luat foc.
Incendiu la un saivan din Arad - 60 de animale au ars de vii
București
13°C
Articole Similare

260
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
260

378
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
378

17
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
17

1.411
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
1.411

1.188
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.188

127
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
127

3.412
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
3.412

33
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
33

3.222
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.222

3.984
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
3.984

3.025
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
3.025

31
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
31

67
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
67
















Comentează