Un depozit în care se aflau circa 150 kg de lacuri şi vopsele a ars, sâmbătă, în localitatea Moşniţa Nouă, lângă Timişoara, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea.
"Este vorba despre o baracă de 100 mp în care erau depozitate mai multe lucruri. În timpul incendiului au ars baraca, elementele combustibile din interior şi 150 kg de lacuri, vopsele. Nu s-au înregistrat victime", a precizat Elena Megherea.
Potrivit sursei citate, cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit. La locul incendiului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă.
Incendiu la un depozit de lacuri și vopsele, de lângă Timișoara
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

129
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
129

982
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
982

891
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
891

527
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
527

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

30
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
30

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

35
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
35

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.247
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.247

5.687
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.687
















Comentează