Un incendiu a izbucnit, vineri, la căminul de bătrâni din localitatea Ceahlău, mai multe persoane fiind evacuate de personalul unităţii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa, informează Agerpres.
Pompierii militari sosiţi la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta la salteaua unui pat, cu degajare mare de fum.
"Incendiul se manifesta într-un salon de la primul etaj, la nivelul unei saltele. Doar persoanele care erau cazate în acel salon au fost evacuate de personalul unităţii medicale, înainte de sosirea forţelor de intervenţie. A ars o saltea şi au fost deteriorate bunurile materiale din interiorul salonului", a precizat Irina Popa.
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt-circuit electric.
Incendiu la un cămin de bătrâni din Neamț - Mai multe persoane au fost evacuate
București
9°C
Articole Similare

83
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
83

946
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
946

869
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
869

515
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
515

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

29
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
29

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

35
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
35

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.242
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.242

5.669
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.669
















Comentează