Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de luni spre marţi la acoperişul unei brutării din localitatea Lunca de Sus, pentru localizarea şi stingerea focului intervenind pompierii militari din cadrul Detaşamentul de ISU Miercurea-Ciuc, alături de echipaje ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Lunca de Sus şi Lunca de Jos.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, la sosirea echipajelor de intervenţie incendiul cuprinsese o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătraţi din acoperişul brutăriei, cu posibilitate de propagare la întregul acoperiş.
Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, în urma căruia au ars circa 400 metri pătraţi de material lemnos din acoperiş, documente, materii prime şi auxiliare, utilaje şi sistemul fotovoltaic al clădirii.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, a precizat ISU Harghita via Agerpres.





























Comentează