Incendiul care a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o hală de depozitare a unei societăţi de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi s-a extins, cuprinzând întreaga hală, autorităţile luând în calcul ipoteza ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul, care iniţial se manifesta pe circa 400 de metri pătraţi, a cuprins întreaga hală, suprafaţa afectată fiind de 4.000 mp.
Un număr de 53 de pompieri acţionează la faţa locului, incendiul fiind localizat.
Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, se ia în calcul ipoteza că în interiorul halei este surprinsă o persoană, însă pompierii nu pot intra, pentru că plafonul construcţiei s-a prăbuşit, iar aceasta nu prezintă siguranţă.
În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.
"Incendiu major produs la SC Eco Burn SRL cu degajări masive de fum. Evitaţi zona. Eliberaţi căile rutiere pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Menţineţi ferestrele locuinţelor închise. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi de autoprotecţie", este mesajul RO-ALERT trimis de ISU Prahova.
Incendiu de proporții la o hală din Brazi; 53 de pompieri acționează de urgență - o persoană ar fi prinsă înăuntru
București
9°C
Articole Similare

168
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
168

33
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
33

2.039
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.039

1.997
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
1.997

5.221
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.221

1.588
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.588

2.183
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.183

753
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
753

1.627
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.627

1.326
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.326

843
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
843

61
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
61

53
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
53
















Comentează