Calitatea aerului în cinci oraşe importante din statul american Oregon a atins recorduri negative, suprafaţa întregului stat fiind acoperită de o perdea de fum provenită de la incendiile de vegetaţie care au cuprins aproape 2 milioane de hectare, conform autorităţilor de mediu şi forestiere din acest stat, transmite marţi Reuters.
Fumul de la incendiile care afectează Coasta de Vest a SUA a ajuns până deasupra capitalei federale Washington.
Aceste incendii de vegetaţie de o amploare fără precedent au cuprins, până marţi, o suprafaţă de 1,8 milioane de hectare, afectând deopotrivă oraşe din Oregon şi păduri din California, Washington şi Idaho. Fumul şi particulele de cenuşă rămase în aer afectează grav calitatea aerului pe Coasta de vest a SUA.
Cel mai puternic a fost lovit statul Oregon, unde s-au înregistrat niveluri record de poluare a aerului. Cele mai afectate sunt oraşele Portland, Eugene, Bend, Medford şi Klamath Falls, conform unui comunicat al Departamentului pentru Calitatea Mediului.
Imaginile din satelit au arătat că o parte din fumul de la incendii, care se deplasează la altitudini înalte, a ajuns până deasupra metropolei New York, spre est.
Un purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale americane pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) a explicat că, în general, particulele de cenuşă rezultate în astfel de incendii sunt purtate de curenţii de aer până la altitudini ridicate, unde nu mai prezintă un pericol din punctul de vedere al calităţii aerului
Incendii în SUA - Fumul a provocat o poluare record a aerului în Oregon
Articole Similare

47
Clădiri rezidențiale lovite în Iran/ Israelul atacă și Hezbollahul libanez
47

1.125
FOTO Cine a fost liderul Hezbollah ucis în ultimul atac de IDF: era mâna dreaptă a lui Hassan Nasrallah, ucis şi el de armata israeliană
1.125

140
Iranul lansează un nou atac dur în Israel: alertă lansată de IDF
140

3.845
Toate statele Golfului au fost vizate de iranieni, o premieră istorică: Atacurile Iranului împing țările arabe spre război
3.845

2.445
De la IT la agricultură: o țară vecină cu România încearcă să repopuleze satele oferind 13.000 de euro pentru cei care vor o casă cu teren
2.445

160
Eveniment fără precedent, eclipsat de războiul din Iran - Melania Trump va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
160

4.525
VIDEO Avion de luptă american F-15, prăbușit în Kuweit. Pilotul s-a catapultat în ultima clipă
4.525

57
Kuwaitul a interceptat drone ostile în a treia zi de atacuri ale Iranului
57

2.556
VIDEO Ucraina ia la țintă porturile rusești de la Marea Neagră - Terminalul petrolier de la Novorossiisk este în flăcări
2.556

98
Închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea împinge petrolul spre 100 de dolari şi declanşa un şoc energetic de tipul anilor ’70
98

159
Israelul loveşte din nou Teheranul, Hezbollah se implică: principalele evoluţii
159

4.487
Alertă în Cipru - Baza militară britanică, lovită de o dronă, la câteva ore după ce Iranul a încercat să o atace cu rachete
4.487

5.447
Oficiali ai Pentagonului demontează argumentele lui Trump, în spatele ușilor închise: nu au existat semne că Iranul urma să atace SUA primul
5.447

















Comentează