O autostradă importantă care leagă capitala Atena de oraşul port Patras, din vestul Greciei, a fost închisă vineri circulaţiei după izbucnirea unui incendiu în apropiere, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Nori denşi de fum cenuşiu au acoperit autostrada lângă satul Nea Peramos, la circa 30 de kilometri vest de capitală, a informat televiziunea de stat elenă.
Pompierii au avertizat printr-un mesaj text locuitorii din regiune şi şoferii de pe autostradă să evite zona periculoasă. Traficul a fost deviat către drumuri secundare, a informat televiziunea de stat.
Trei elicoptere şi două avioane ale pompierilor au aruncat apă pentru a stinge flăcările. Cu toate acestea, o aeronavă a pompierilor a fost nevoită să abandoneze misiunea din cauza unei defecţiuni la motor. Piloţii au fost transportaţi în siguranţă, potrivit televiziunii de stat.
Din cauza secetei şi a vântului puternic, riscul de incendii este foarte mare, mai ales în sudul Greciei. Această situaţie va persista în următoarele câteva zile, a avertizat vineri Biroul de Meteorologie elen.
Incendii în Grecia - O autostradă care leagă Atena de portul Patras a fost închisă
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

7
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
7

22
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
22

34
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
34

1.805
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.805

2.304
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.304

2.961
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.961

2.997
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.997

2.642
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.642

2.746
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.746

3.831
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.831

51
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
51

3.891
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.891

3.148
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.148
















Comentează