Pompieri şi militari marocani depuneau eforturi joi seară pentru a aduce sub control mai multe focare de incendii care s-au extins pe parcursul zilei în regiunile împădurite din nordul regatului, au indicat pentru AFP responsabili locali, notează Agerpres.
Incendiile de pădure, înteţite de vântul violent, nu au făcut victime până la ora actuală, dar au dus la evacuarea a aproape 500 de familii ''ca măsură de precauţie'' în provinciile Larache şi Taza, potrivit unor comunicate oficiale publicate pe parcursul serii.
Incendiile au înghiţit complexe forestiere, unde accesul este dificil, din provinciile Larache, Ouezzane, Tétouan şi Taza, în nordul Marocului, a precizat Fouad Assali, directorul Centrului de management al riscurilor climatice forestiere (CRCF).
Rezidenţii mai multor aşezări au trebuit evacuaţi. Patru aeronave pentru stingerea incendiilor Canadair aparţinând armatei, precum şi alte patru utilaje agricole au operat până la sfârşitul după-amiezii deasupra zonelor acaparate de flăcări în apropiere de Ksar El Kébir, a constat un fotograf AFP.
Pe o căldură sufocantă de peste 40 de grade Celsius, surprinşi de viteza cu care înaintează incendiul, sătenii şi-au părăsit în grabă locuinţele, luând cu ei bovine şi cai.
O mică localitate din regiunea Ksar El Kebir a fost complet distrusă de flăcări.
''Eforturile continuă în speranţa de a stăpâni incendiile în orele următoare'', a explicat Assali, citat de agenţia de presă MAP.
''Ieri seară, eram în familie când, la un moment dat, am auzit oameni ţipând: ''Foc! Foc!''. Am ieşit ca să fugim şi, din fericire, slavă Domnului, focul s-a orientat spre vârful muntelui'', a mărturisit Samir Boundad, un tânăr din Larache.
Caniculă
Sute de angajaţi din Protecţia civilă, Ape şi păduri, Forţele armate regale (FAR), dar şi din jandarmerie, asistaţi de voluntari locali, participă la lupta anti-incendiu. Circa o sută de autospeciale ale pompierilor şi cisterne, ambulanţe şi utilaje grele au fost mobilizate.
În total, cel puţin o mie de hectare de pădure - stejari, pini şi alte conifere, arbori fructiferi - au fost mistuite de flăcări începând de miercuri seară în provinciile Larache, Ouezzane şi Taza, potrivit autorităţilor locale.
Marocul se confruntă de mai multe zile cu un val de caniculă, temperaturile ajungând la 45 de grade Celsius, pe fondul secetei fără precedent şi a stresului hidric.
''Căldura cauzează acest fel de incendiu. Ieri în zorii zilei, focul a ajuns în satul nostru, dar suntem încrezători că pompierii îl vor stinge'', a explicat pentru AFP Ahmed Mezouar, de 58 de ani, un locuitor din Larache.
''Ne temem pentru locuinţele noastre. Un sat din apropiere a fost complet încercuit de foc. Locuitorii au fost evacuaţi de pompieri, pentru moment suntem la adăpostul focului'', a spus el.
De cealaltă parte a strâmtorii Gibraltar, incendiile au făcut ravagii în sudul Europei, din Portugalia până în Grecia, trecând prin Spania şi Franţa.
Incendii forestiere violente în Maroc - Aproximativ 500 de familii evacuate
București
7°C
Articole Similare

85
Procurorul general din Teheran anunță că vrea să îi pună sub acuzare pe Trump și Netanyahu
85

1.531
Blocarea Strâmtorii Ormuz - Iranul avertizează petrolierele
1.531

74
Iranul reacționează la planul lui Macron: Nu va fi siguranţă în Ormuz atât timp cât va dura războiul
74

50
Președintele sirian își declară sprijinul pentru dezarmarea Hezbollah
50

1.384
Victor Orban îngheață prețurile la carburanți la sub 8 lei pe litru: Protejăm familiile
1.384

4.692
VIDEO Videoclipul postat de Casa Albă despre Iran stârnește furie: Transformă războiul într-un spectacol de divertisment - 'Nu v-am dat permisiunea'
4.692

2.795
Consilierul lui Zelenski avertizează: 'Rusia va lovi populația civilă și infrastructura critică ca în Ucraina dacă începe o confruntare cu Europa'
2.795

78
Donald Tusk îi cere preşedintelui Nawrocki să nu blocheze fondurile SAFE, având în vedere situaţia geopolitică actuală
78

1.179
Ungaria caută 'spioni' prin anunțuri de angajare: Cât plătesc serviciile secrete pentru filaj și supraveghere
1.179

6.466
Cătălin Predoiu, discurs tăios la Forumul Salzburg: România cere un răspuns european mai puternic în fața criminalității organizate!
6.466

11.448
Primele represalii anunțate de noul regim de la Teheran: rezidenți din România, vizați indirect
11.448

56
VIDEO SUA lovesc din nou în Pacific - Șase presupuși traficanți au fost uciși
56

102
Războiul din Iran - Ursula von der Leyen și António Costa, discuții de urgență cu liderii din Orientul Mijlociu
102

















Comentează