Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (HCR) a făcut apel sâmbătă la susţinerea refugiaţilor sirieni din Liban şi a cetăţenilor libanezi vulnerabili, într-o ţară scufundată într-o criză economică fără precedent, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Trebuie să fim alături de Liban", a declarat liderul HCR Filippo Grandi, în finalul unei vizite la Beirut, cerând comunităţii internaţionale să susţină această ţară, care trece printr-una din "perioadele sale cele mai dificile" şi găzduieşte "una din cele mai mari populaţii de refugiaţi pe cap de locuitor din lume".
Libanul cunoaşte de trei ani o criză economică pe care Banca Mondială a calificat-o drept una din cele mai grave din istoria modernă, cel mai puternic fiind afectate comunităţile sale vulnerabile, inclusiv refugiaţii.
Sute de mii de sirieni au fugit în Liban de la începutul războiului din Siria învecinată, în 2011.
Potrivit autorităţilor, Libanul găzduieşte în jur de două milioane de refugiaţi sirieni, în timp ce în statisticile ONU sunt înregistraţi aproape 830.000.
Liderul subliniază în comunicatul de sâmbătă că este esenţial să fie susţinuţi, "acum mai mult de oricând, deopotrivă libanezii care au nevoie de ajutor cât şi sutele de mii de refugiaţi pe care îi primesc cu generozitate de ani la rând".
Filippo Grandi, care s-a întâlnit cu liderii Libanului, a mai menţionat că guvernul libanez a pledat pentru o reglementare a crizei refugiaţilor şi că HCR lucrează pentru realizarea acestui obiectiv, "în pofida unei situaţii complexe şi dificile".
Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi pledează pentru susţinerea refugiaţilor sirieni şi a Libanului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează