Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, i-a felicitat joi pe polonezi de Ziua Independenţei în plină criză a migranţilor la frontiera polono-belarusă, pe care Varşovia şi Uniunea Europeană o consideră "un război hibrid" al Minskului pentru a destabiliza blocul comunitar, transmite EFE, potrivit Agerpres.
"Sunt sigur că în circumstanţele actuale, în pofida situaţiei politice, a durelor provocări şi ameninţări, prin intermediul deschiderii şi dialogului raţional, a unei viziuni imparţiale a trecutului şi prezentului, popoarele celor două ţări pot implementa în comun idei pragmatice unificatoare", a transmis Lukaşenko într-un mesaj distribuit de serviciul său de presă.
Lukaşenko s-a declarat "convins că principiile neamestecului în afacerile interne, proiectele de investiţii semnificative, activitatea comună pe scena internaţională în beneficiul stabilităţii şi securităţii vor servi pentru consolidarea reală a independenţei şi suveranităţii ţărilor noastre şi se vor transforma într-o bază solidă pentru menţinerea păcii şi cooperării constructive".
Mesajul lui Lukaşenko intervine după izbucnirea, luni, a celei mai recente crize politice între Belarus şi UE, cu Varşovia în frunte, din cauza sosirii a mii de migranţi, în marea lor majoritate kurzi proveniţi din Siria şi Irak, la graniţa cu Polonia, însoţiţi de efective ale forţelor de securitate belaruse.
Din primăvară, s-au înmulţit tentativele de intrare ilegală din Belarus în Letonia, Lituania şi Polonia, iar UE consideră că această situaţie este rezultatul unui plan al lui Lukaşenko de a destabiliza Europa, ca răspuns la sancţiunile occidentale aplicate Minskului după alegerile din 2020, pe care Occidentul le consideră fraudate, şi aterizarea forţată a unui zbor comercial soldat cu arestarea unui disident belarus.
Pe de altă parte, Lukaşenko a ordonat joi Ministerului Apărării şi KGB (serviciul de securitate din Belarus - n.r.) să garanteze securitatea la frontiera cu Polonia. "Ministerul Apărării, KGB, trupele de la frontieră (trebuie) să garanteze controlul asupra mişcărilor de trupe ale NATO şi ale Poloniei", a declarat preşedintele belarus, la o reuniune cu membrii Consiliului de Miniştri, potrivit agenţiei oficiale BELTA, citată de EFE.
În fine, Lukaşenko a ameninţat cu contramăsuri împotriva oricăror noi sancţiuni ale UE, inclusiv cu oprirea tranzitului de gaz natural şi mărfuri via Belarus. "Încălzim Europa, iar ei continuă să ne ameninţe că vor închide graniţa. Ce-ar fi dacă am opri noi gazul natural acolo? Prin urmare, recomand conducerii poloneze, lituanienilor şi altor oameni fără cap să gândească înainte de a deschide gura", a declarat Lukaşenko, potrivit Reuters.
La rândul său, şeful diplomaţiei belaruse, Vladimir Makei, a declarat joi că Uniunea Europeană refuză să discute despre criza de la frontieră. Într-un interviu acordat agenţiei de presă RIA Novosti, Makei a afirmat că UE a sistat în 2020 finanţarea sa către Minsk pentru consolidarea infrastructurii la frontieră şi construirea de spaţii de primire pentru migranţi. În replică, Minskul a încetat să mai respecte un acord cu Bruxellesul pentru readmisia în Belarus a migranţilor intraţi ilegal în UE de pe teritoriul belarus.
"Am propus UE să poarte consultări pe acest subiect, dar am fost refuzaţi. De atunci, am propus în nenumărate rânduri începerea unui dialog pe această problematică, însă nu am primit un răspuns pozitiv", a susţinut ministrul de externe belarus, care a apreciat că actuala criză a migranţilor este rezultatul "politicii negândite" a Bruxellesului care, în opinia sa, "i-a invitat pe refugiaţi şi a declarat că este pregătită să-i primească". Makei a spus totodată că Minskul este favorabil unei reglementări la această criză "în cel mai scurt timp cu putinţă".
În timp ce soldații săi mână mii de migranți spre granița poloneză, Aleksandr Lukaşenko felicită Polonia cu ocazia Zilei Independenței
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

22
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
22

1.549
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.549

2.412
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.412

637
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
637

3.897
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.897

82
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
82

1.918
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.918

110
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
110

168
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
168

117
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
117

88
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
88

57
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
57

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33
















Comentează