China a anunţat marţi că a semnat un amplu acord de securitate cu Insulele Solomon, în momentul în care mai multe ţări occidentale, în frunte cu Statele Unite, îşi exprimă îngrijorările faţă de ambiţiile militare ale Beijingului în Pacific, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Miniştrii de externe ai Chinei şi Insulelor Solomon au semnat recent acordul-cadru de cooperare în materie de securitate", a declarat reporterilor un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, citat de France Presse.
Luna trecută, o versiune preliminară a acordului a ajuns în presă.
Documentul a provocat atunci o undă de şoc în contextul în care includea propuneri prin care se autorizau desfăşurări de securitate şi navale chineze în arhipelagul din Pacific.
La începutul lunii aprilie, prim-ministrul Manasseh Sogavare a asigurat că nu va permite construirea unei baze militare chineze în ţara sa, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a atenua temerile Australiei şi ale aliaţilor săi.
Australia, marele vecin al Insulelor Solomon, este situată la 1.500 de kilometri de arhipelag.
Canberra şi Washingtonul sunt îngrijorate de mult timp faţă de posibilitatea ca autorităţile de la Beijing să construiască o bază navală în Pacificul de Sud, care să le permită să-şi proiecteze puterea maritimă mult dincolo de graniţele Chinei.
În timp ce Occidentul este cu ochii pe Ucraina, China își întărește poziția în Pacific - Insulele Solomon ar putea deveni un avanpost al Beijingului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

353
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
353

1.603
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
1.603

641
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
641

813
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
813

617
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
617

2.535
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.535

2.597
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.597

1.309
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.309

1.127
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.127

1.851
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
1.851

1.590
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.590

1.515
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.515

4.045
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.045
















Comentează