Secretarul de stat al Georgiei Brad Raffensperger a declarat că nu au existat dovezi de fraudă sistemică la alegerile din Statele Unite, în timp ce preşedintele în exerciţiu Donald Trump continuă să facă presiuni asupra oficialilor pentru a răsturna eşecul său la diferenţă mică în acest stat, informează DPA potrivit Agerpres.
"Nu am găsit niciodată fraude sistemice, nu suficient pentru a schimba rezultatul alegerilor", a declarat duminică pentru ABC News acest oficial republican care l-a susţinut pe Trump.
Participând sâmbătă la primul său miting de când Joe Biden a câştigat alegerile din SUA luna trecută, Trump a spus în faţa unei mulţimi din Georgia că se consideră câştigătorul scrutinului şi a promis să lupte în continuare pentru acest rezultat.
Înainte de miting, Trump l-a presat pe guvernatorul republican al Georgiei, Brian Kemp, într-un apel telefonic, să ajute la răsturnarea eşecului său în acest stat, a informat presa americană.
Trump a pierdut acest stat istoric conservator cu mai puţin de 13.000 de voturi, marcând prima dată când Georgia a votat pentru un preşedinte democrat în aproape 30 de ani.
Preşedintele în exerciţiu a denunţat fraude în acest stat, dar o renumărare a voturilor a confirmat victoria lui Biden, iar rezultatele au fost certificate de Kemp şi Raffensberger.
Un înalt oficial din Georgia i-a cerut recent lui Trump să renunţe la retorica fraudelor electorale despre care a spus că inspiră violenţă.
Raffensberger, pe care Trump l-a numit "duşman al poporului", a declarat că el şi familia sa au primit ameninţări cu moartea şi funcţionari electorali au fost vizaţi.
În timp ce Donald Trump pune presiune pe autoritățile statale, secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a declarat că nu au existat dovezi de fraudă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.207
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.207

2.058
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.058

565
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
565

3.677
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.677

72
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
72

1.843
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.843

95
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
95

155
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
155

109
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
109

79
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
79

53
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
53

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
49
















Comentează