Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate trăi cu salariul minim, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru Digi24.
"Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim. Înţeleg ceea ce spune mediul de afaceri dar trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să-şi plătească utilităţile, să-şi ducă copiii la şcoală şi să-şi hrănească copiii. Am pornit în această săptămână în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii discuţii cu mediul de afaceri şi cu angajaţii, cu partenerii sociali", a precizat Budăi.
El a menţionat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi premierul şi miniştrii, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.
"Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim, n.r.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim", a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.
În România nu se poate trăi cu salariul minim, o spune chiar ministrul Muncii. Budăi: 'Mediul de afaceri trebuie să înțeleagă'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.572
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
1.572

65
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, ministru al Culturii în momentul incidnetului: Sunt extrem de fericită!
65

1.655
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
1.655

3.925
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
3.925

2.903
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
2.903

1.900
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.900

4.652
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.652

97
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
97

33
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
33

4.620
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.620

15.758
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunța la „ținta USR” (surse)
15.758

266
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
266

2.595
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
2.595
















Comentează