Preşedintele foarte puternicei Adunări Constituante venezuelene, Diosdado Cabello, a afirmat miercuri că imaginile cu venezueleni care traversează frontierele pentru a se refugia în ţările vecine ţin de o campanie ''gen Hollywood'' împotriva Venezuelei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În cadrul emisiunii sale săptămânale televizate, Cabello, ''numărul doi'' în ierarhia puterii chaviste, a comentat criza regională legată de numeroşi venezueleni care au părăsit ţara şi pe care Caracasul îi cheamă să se întoarcă.
Cabello a apreciat că imaginile cu această criză, difuzate de media internaţionale, fac parte dintr-o acţiune de propagandă ostilă, dar fără să-i numească pe instigatorii ei.
''Ele îi fac să coboare din autocare în Columbia, în Peru, îi fotografiază, şi fac o superproducţie gen Hollywood'', a declarat Cabello, adăugând: ''Aceasta este o campanie împotriva noastră''.
Aşa cum a procedat şi preşedintele Nicolas Maduro în ajun, Cabello a făcut apel la venezuelenii care s-au exilat să se întoarcă în ţara lor. El i-a cerut de asemenea Organizaţiei Statelor Americane (OSA) să ancheteze ''relele tratamente'' la care au fost supuşi venezuelenii care s-au exilat în ţări din regiune.
Sute de mii de venezueleni au emigrat, din cauza sărăciei, a hiperinflaţiei, a falimentului serviciilor publice şi a lipsurilor, în ţări precum Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru şi Chile, punând regiunea sub presiune.
Potrivit ONU, din cei 2,3 milioane de venezueleni care trăiesc în străinătate (dintr-o populaţie totală de 30,6 milioane de persoane), peste 1,6 milioane sunt plecaţi din ţara lor încă din 2015. Circa 90 % dintre ei s-au refugiat în ţările din regiune.
Guvernul socialist afirmă că acest exod masiv are loc din cauza unei ''campanii a dreptei'' şi că migranţii se vor întoarce, deoarece planul de măsuri economice, intrat în vigoare săptămâna trecută, va scoate ţara din criză.
În plin dezastru economic, Venezuela acuză o campanie 'gen Hollywood'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
0

212
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
212

311
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
311

2.041
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.041

1.239
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.239

1.408
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.408

2.426
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.426

610
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
610

1.312
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.312

1.399
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.399

1.521
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.521

30
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
30

1.132
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.132
















Comentează