Procesul fostului preşedinte peruvian Alberto Fujimori pentru "sterilizările forţate" din anii 1996-2000 a mii de femei sărace, multe dintre ele indigene, a început luni la Lima, informează AFP preluat de agerpres.
Fujimori, care a condus Peru din 1990 până în 2000, trei foşti miniştri ai sănătăţii, precum şi alţi oficiali, sunt urmăriţi penal pentru "punerea în pericol a vieţii şi a sănătăţii" persoanelor, "răni grave şi încălcări grave ale drepturilor omului".
În acea perioadă, guvernul a început un program de planificare familială ce includea legarea trompelor, teoretic în mod voluntar. Această politică a vizat reducerea natalităţii şi promovarea dezvoltării economice.
Conform estimărilor oficiale, 272.028 de femei peruviene au suferit o legare a trompelor. Dintre acestea, 2.074 au depus în mod oficial plângere în instanţă pentru că au fost forţate să facă o astfel de intervenţie. Un total de 18 femei au murit oficial ca urmare a operaţiei.
Fostul preşedinte de origine japoneză, acum în vârstă de 82 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului, nu a participat la deschiderea audierii virtuale, nefiind obligat să să ia parte la toate audierile acestui proces, care ar putea dura luni de zile.
Victimele au adus deja acest caz în instanţă, dar în 2014 justiţia peruviană a refuzat să îl trimită în judecată pe Fujimori, apreciind că nu se poate dovedi că a fost vorba de o politică deliberată din partea sa.
În noiembrie 2015, guvernul peruvian a dispus crearea unui registru naţional al victimelor sterilizării forţate, iar în aprilie 2018, parchetul general a iniţiat o nouă procedură. Procurorul general a estimat că inculpaţii "s-au jucat cu viaţa oamenilor şi cu sănătatea lor reproductivă, fără să le pese de daunele" cauzate.
Nedespăgubite până acum, victimele ar putea fi despăgubite de stat ca parte a unei reforme a Planului de reparaţii pentru victimele conflictului armat care a avut loc în Peru între 1980 şi 2000.
În Peru a început procesul fostului preşedinte Alberto Fujimori pentru sterilizarea forţată a mii de femei
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
11

32
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
32

1.801
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
1.801

3.294
Se anunță nebunie în Orientul Mijlociu: Se închide un punct strategic, fix locul unde se află staționată Flota a 5-a a Marinei SUA
3.294

5.081
Revoltă la nivel înalt în armata SUA? Comandanții de rang înalt ar putea refuza să execute ordinul lui Donald Trump
5.081

4.962
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
4.962

2.423
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
2.423

2.161
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
2.161

3.102
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
3.102

16.901
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
16.901

239
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
239

1.580
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.580

1.502
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.502
















Comentează