Primăria municipiului Mediaş a anunţat, vineri, că în următorii doi ani va construi opt blocuri cu un număr total de 80 de apartamente sociale, o investiţie evaluată la peste 19 milioane de lei, din fonduri europene.
"Descrierea proiectului 'Construcţie locuinţe sociale colective, inclusiv utilităţi şi amenajări exterioare loc de joacă, str. Baia de Nisip': Valoarea totală a obiectivului de investiţii propus este de 19.148.807,84 lei inclusiv TVA, iar durata de execuţie este de 29 de luni. Grupul ţintă vizat este comunitatea locală marginalizată a Municipiului Mediaş, iar activităţile concrete care se vor desfăşura în cadrul proiectului constau în: Construirea pe str. Baia de Nisip a unui ansamblu de 8 imobile cu un număr total de 80 apartamente (din care 32 de apartamente cu 3 camere, 32 de apartamente cu 2 camere şi 16 apartamente cu 1 cameră) şi a unui număr de 40 de locuri de parcare supraterane; Revitalizarea unui spaţiu abandonat, neutilizat prin crearea şi amenajarea unui loc de joacă pentru copii, şi totodată crearea unor spaţii de recreere şi activităţi sportive pentru persoanele adulte din zonele marginalizate", se precizează în comunicatul remis Agerpres.
Primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, a declarat că vor fi demolate locuinţele sociale de pe strada Tineretului şi vor fi construite altele noi, pe strada Baia de Nisip.
"Dacă în mandatul trecut, după o muncă în echipă, am reuşit să promovăm proiecte importante pentru modernizarea oraşului, proiecte care se referă la reabilitarea infrastructurii rutiere, la modernizarea zonei centrale a oraşului, modernizarea unor clădiri şi construirea unor zone de agrement, în acest mandat am început să semnăm aceste contracte şi sigur că îmi propun ca până la finalizarea celui de-al doilea mandat, toate aceste investiţii promise în campania electorală, să fie duse la bun sfârşit. Astăzi am semnat două contracte, pe care le-am promis încă din anul 2017, două contracte pe fonduri europene, dintre care unul se referă la construirea unor locuinţe sociale pe strada Baia de Nisip şi mergem astfel mai departe cu ideea de a construi aici locuinţe sociale şi de a demola blocurile de pe strada Tineretului", a declarat primarul Gheorghe Roman.
În municipiul Mediaş se vor construi 80 de apartamente sociale cu fonduri europene
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

454
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
454

1.201
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.201

451
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
451

2.589
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.589

1.869
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.869

1.261
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.261

1.063
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.063

2.795
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.795

1.072
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.072

659
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
659

1.086
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.086

1.903
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.903

17
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
17
















Comentează