Importurile ieftine din China, sub lupa ANAF: TVA și taxe neîncasate, amenzi egale cu prejudiciul

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-02-2026 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: jurnaldevrancea

Conducerea ANAF a convocat la discuții reprezentanții principalelor companii de curierat pentru a clarifica modul în care este colectată taxa de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, oficialii Fiscului le-au transmis operatorilor că sumele declarate până în prezent sunt reduse și prezintă diferențe semnificative de la o companie la alta.

În cadrul întâlnirii, șefii ANAF au avertizat că după data de 25 februarie, termenul limită pentru depunerea declarațiilor fiscale aferente, vor fi declanșate controale amănunțite. Surse participante la discuții au precizat că tonul schimburilor de replici a fost unul tensionat, la întâlnire fiind prezenți inclusiv reprezentanți ai unor platforme online implicate în vânzările la distanță.

Extinderea analizei vizează acum și TVA-ul datorat pentru aceste livrări, zonă în care Fiscul estimează că ar putea exista sume considerabile neîncasate la buget. Potrivit acelorași informații, autoritățile iau în calcul că impactul total ar putea ajunge la sute de milioane de lei, în funcție de rezultatele verificărilor.

Controale anunțate după 25 februarie

În funcție de nivelul sumelor declarate și de concluziile analizelor în curs, controalele ar urma să înceapă cel mai probabil la începutul lunii martie. Legislația care a introdus taxa prevede că, în situațiile în care firmele de curierat nu colectează sumele datorate, acestea riscă sancțiuni care pot ajunge până la echivalentul valorii prejudiciului produs bugetului de stat.

Taxa de 25 de lei pe colet a intrat în vigoare la 1 ianuarie și se aplică livrărilor cu valoare sub 150 de euro provenite din afara UE, expediate către clienți din România în cadrul vânzărilor la distanță. Măsura a fost justificată de Guvern prin necesitatea descurajării practicii de fragmentare a comenzilor mai mari în mai multe colete cu valoare individuală sub plafonul de 150 de euro, pentru evitarea plății taxelor vamale.

Responsabilitatea achitării taxei revine, în funcție de situația concretă, furnizorului bunurilor, expeditorului sau platformei digitale care facilitează vânzarea. Colectarea efectivă este realizată de Poșta Română sau de firmele de curierat, care trebuie să declare lunar sumele către ANAF și să le vireze la buget până la data de 25 a lunii următoare celei în care coletul a fost predat destinatarului.

Proceduri și presiuni europene

Procedura de declarare a taxei trebuie stabilită prin ordin al președintelui ANAF, emis în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legea nr. 239/2025, act publicat în Monitorul Oficial la 15 decembrie. În paralel, autoritățile fiscale au extins verificările și asupra TVA-ului aferent acestor importuri, în contextul în care unele livrări ar fi fost declarate la valori subestimate.

La nivel european, presiunea asupra importurilor de mică valoare din afara UE este în creștere. Deși coletele sub 150 de euro sunt în prezent scutite de taxe vamale în spațiul comunitar, Uniunea Europeană a decis introducerea, din iulie 2026, a unei taxe vamale de 3 euro pentru astfel de livrări, măsură temporară care va rămâne în vigoare până în 2028.

Decizia vine pe fondul exploziei importurilor, în special din China, unde 91% dintre comenzile online sub 150 de euro au avut origine în 2024. Noua taxă europeană ar urma să afecteze platforme precum Shein, Temu sau AliExpress și are ca obiectiv combaterea fraudelor și protejarea retailerilor europeni în fața concurenței considerate neloiale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri