Creşterea importurilor chineze de carne de vită va încetini la sub 20% anul viitor, a anunţat marţi Pan Chenjun, analist al Rabobank, pe fondul livrărilor mai scăzute ale principalului exportator, Australia, şi al majorării producţiei de carne de porc a Chinei, transmite Reuters potrivit Agerpres.
În ultimii ani, China a majorat importurile de carne de vită, anul trecut livrările au urcat cu 60%, la 1,66 milioane de tone, iar în acest an cu 40%.
Relaţiile dintre Canberra şi Beijing s-au deteriorat constant în ultimele luni. China, cel mai mare partener comercial al Australiei, a luat recent măsuri de retorsiune împotriva Canberrei, suspendând importurile unui mare număr de produse agricole printre care carne de vită, orz şi cherestea.
Anul acesta, China a suspendat importurile de la şase fabrici de procesare a cărnii de vită din Australia, citând diverse motive, cum ar fi etichetarea.
"Din acest motiv, cred că importurile Chinei nu vor fi atât de ridicate ca în ultimii doi ani şi poate vor fi mai reduse cu până la 20%", a explicat Pan Chenjun.
Acesta a adăugat că şi livrările de carne de porc se redresează "mult mai rapid decât ne-am aşteptat", după ce pesta porcină africană a decimat efectivele interne de porcine.
O relaţie strânsă între preţurile cărnii de vită şi de porc anul acesta - anterior mult mai evidentă în cazul preţurilor cărnii de porc şi de pasăre - a demonstrat că o serie de consumatori au înlocuit carnea de vită cu cea de porc, susţine Pan.
Autorităţile chineze au anunţat că au găsit urme de coronavirus pe ambalajele produselor din carne de import, iar testele amănunţite încetinesc importurile, dar aceste evoluţii nu vor avea impact pe termen lung, a adăugat analistul Rabobank.
Per ansamblu, cererea pentru carne de vită în China rămâne solidă, reflectându-se în preţurile interne ridicate.
Wang Bin, director de departament în Ministerul chinez al Comerţului, a declarat luna trecută că importurile de carne ar putea depăşi maximul istoric de 9,5 milioane de tone în 2020. Wang Bin a mai spus că China va fi în acest an un motor important în comerţul mondial cu carne.
Datele oficiale publicate recent arată că în primele zece luni ale anului China a importat 8,2 milioane de tone de carne, în creştere cu 69% în ritm anual. În plus, China a început să importe carne din mai multe ţări, atât ţări din Europa, cel mai mare furnizor al său, cât şi din SUA şi America Latină, a adăugat Wang Bin.
Oficialul citat a estimat că în 2021 importurile de carne de porc ale Chinei ar putea ajunge la trei milioane de tone, în timp ce importurile de carne de vită şi oaie ar putea ajunge la aproximativ două milioane de tone.
Importurile chineze de carne de vită vor încetini în 2021
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Cancelarul austriac susține ideea lui Macron de a relua discuțiile cu Putin
0

613
Donald Trunp le-a transmis indirect europenilor cum vrea să reformeze NATO de la zero: alianță „bazată pe parteneriat, mai degrabă decât pe dependenţă”
613

18
Mesaj de recrutare în limba persană - Iranienii sunt încurajați să contacteze Mossadul
18

1.497
Percheziții la un fost premier în dosarele Epstein: e suspectat de „corupţie agravată”
1.497

56
Trupurile a doi nigerieni care luptau pentru armata rusă, descoperite de serviciile secrete ucrainene
56

2.302
Donald Tusk bate cu pumnul în masă și avertizează SUA: "Vom fi un aliat fidel, dar nu vom fi un vasal"
2.302

62
Bloomberg: Polonia începe ofensiva economică în Germania. Economia de un trilion de dolari își „arată mușchii” la Berlin
62

15
Uniunea Europeană şi Algeria îşi consolidează strategiile pentru sectorul de gaze şi tranziţia energetică
15

3.846
Percheziții la Comisia Europeană: EPPO și Poliția belgiană au deschis în instituție / Procurorii Laurei Codruța Kovesi au un dosar cu o miză de 900 de milioane de euro
3.846

5.653
Țara care a spart pragul de 1 trilion și cumpără Germania încetul cu încetul
5.653

1.164
Bulgaria are un nou premier: 'Situaţia nu este normală. Nimeni nu are încredere în nimeni'. Cine este Andrei Ghiurov și ce provocări îl așteaptă
1.164

47
ONU cere Rusiei să 'înceteze imediat' atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
47

6.023
VIDEO Posibilă otrăvire în masă - Ședință suspendată în Parlamentul Ucrainei: parlamentarii reclamă că au fost „otrăviți”
6.023

















Comentează