Tarifele mari la importuri impuse de Statele Unite ”par să fie aici pe termen lung”, iar efectele lor complete reprezintă o schimbare majoră care va necesita ”mulţi ani” pentru a se manifesta, a declarat luni Alan Taylor, membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Anglei, citat de Reuters.
Declaraţiile vin după ce preşedintele american Donald Trump a reacţionat la decizia Curţii Supreme de a anula majoritatea tarifelor sale din 2024 prin impunerea unui tarif global de 15% pe importuri. Potrivit lui Taylor, consecinţele schimbării de direcţie comerciale a Washingtonului rămân incerte, scrie news.ro.
”Trebuie să înţelegem că aceste tarife sunt aici pentru a rămâne la un nivel mult mai ridicat decât acum doi ani. Ne putem aştepta ca acest şoc să se desfăşoare de-a lungul mai multor ani.”, a spus Taylor într-un eveniment organizat de Deutsche Bank.
Taylor a afirmat că există unele semne că China îşi redirecţionează exporturile către alte părţi ale Asiei de Est şi către Uniunea Europeană, cu potenţiale efecte deflaţioniste, însă amploarea impactului rămâne dificil de estimat.
El a făcut parte luna aceasta din minoritatea de patru membri ai Comitetului care au votat pentru reducerea dobânzii de referinţă la 3,5% de la 3,75%, avertizând că inflaţia ar putea coborî persistent sub ţinta de 2%.
Luni, Taylor a spus că ar fi îngrijorat doar dacă presiunile inflaţioniste de bază ar depăşi estimările ”în mod repetat”, subliniind că datele din ianuarie, care au arătat o creştere peste aşteptări a preţurilor în servicii — nu reprezintă un motiv de alarmă în sine.
Riscurile pentru prognozele Băncii Angliei se mută către o inflaţie mai scăzută şi către un impact economic mai sever al şomajului, a adăugat el.
Banca Angliei mai are de efectuat ”încă două sau trei” reduceri ale dobânzii de câte un sfert de punct înainte de a lua în calcul o pauză, a spus Taylor, cu condiţia să nu apară noi şocuri economice, o poziţie care reia comentariile sale în urma deciziei de politică monetară din această lună.





























Comentează