Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) transmite că a investigat, în ultimii cinci ani, moartea a 2.207 de copii prin înfometare, condiţii improprii de viaţă şi lipsirea de asistenţă medicală în patru dintre cele 26 de cămine-spital şi spitale de neuropsihiatrie infantilă care au funcţionat pe teritoriul RSR, până în 1990, potrivit Agerpres.
IICCMER estimează că, în perioada 1967 - 1990, au murit peste 15.000 de minori internaţi în aceste 26 de unităţi.
Potrivit unui comunicat al IICCMER remis miercuri AGERPRES, la Căminul-spital de la Cighid a fost înregistrată cea mai mare mortalitate: de la înfiinţarea în 1 octombrie 1987 şi până la 30 aprilie 1990, au murit 160 de copii, dintr-un număr de 183 internaţi.
Institutul oferă aceste informaţii ca urmare a iniţiativei anunţate marţi în Parlamentul European care aduce laolaltă 19 ţări pentru oprirea, recunoaşterea şi prevenirea abuzurilor asupra copiilor Europei.
IICCMER a depus sesizări penale în 2017 şi 2018, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în căminele-spital Cighid (între anii 1987 - 1990), Păstrăveni (între anii 1966 - 1990), Sighetu Marmaţiei (între anii 1973 - 1991) şi în Spitalul pentru copii Neuropsihici cronici de la Siret (între anii 1980 - 1989).
Investigaţiile s-au bazat pe o solidă documentare arhivistică, identificarea martorilor, victimelor şi posibililor responsabili, se precizează în comunicat.
Deşi în mod oficial căminele-spital găzduiau minori declaraţi "irecuperabili", există numeroase cazuri documentate în care copii perfect sănătoşi fizic şi psihic sau cu anumite infirmităţi fizice recuperabile, copii orfani sau proveniţi din familii dezorganizate erau repartizaţi de către instituţii ale statului spre astfel de centre, în care o bună parte dintre cei internaţi şi-au găsit sfârşitul, iar cei care au supravieţuit au rămas cu traume fizice şi psihice severe.
IICCMER informează că va continua seria de investigaţii speciale a căminelor-spital în care au avut loc decese şi tratamente inumane.
"Era nevoie de o astfel de iniţiativă pan-europeană care să susţină şi mai mult necesitatea investigării acestei categorii de victime care a suferit de pe urma regimului comunist. Ororile şi traumele cumplite care s-au petrecut în aceste cămine-spital şi care au condus la decesul atâtor mii de suflete nu pot fi uitate sau minimizate. Vorbim de copii neajutoraţi care cu bună ştiinţă au fost supuşi acestor atrocităţi. Ţinând cont de investigaţiile derulate până în prezent de IICCMER, din care rezultă un număr de peste 15 000 de victime, dar şi de faptul că deocamdată nu este cunoscut numărul real de supravieţuitori ai acestor cămine-spital, rog organele de justiţie să analizeze cu celeritate sesizările penale depuse de Institut, în 2017 şi 2018. Dincolo de aceasta, intenţia noastră este aceea de a susţine demersurile de recunoaştere a celor decedaţi şi a supravieţuitorilor acestor odioase cămine-spital ca fiind victime ale regimului comunist", a declarat Daniel Şandru, preşedinte executiv al IICCMER.
IICCMER a investigat moartea a peste 2.000 de copii în căminele şi spitalele de neuropsihiatrie din perioada regimului comunist
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

204
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
204

1.023
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.023

919
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
919

553
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
553

35
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
35

34
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
34

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

77
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
77

24
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
24

3.275
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.275

5.729
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.729
















Comentează