Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu exclude o alianţă între Partidul Socialiştilor (PSRM) şi Blocul electoral ACUM, 'împotriva actualei guvernări', informează miercuri Radio Chişinău preluat de Agerpres.
Potrivit lui Igor Dodon, aceste două formaţiuni, una de stânga şi alta de dreapta, între care există foarte multe divergenţe, ar avea totuşi un lucru în comun: ambele au promis că vor face tot posibilul ca să schimbe guvernarea. El a mai declarat, în cadrul emisiunii "Puterea a patra' din 5 martie difuzată la postul TV N4, că negocierile privind formarea unei coaliţii de guvernare ar trebui iniţiate de PSRM, care a obţinut cele mai multe voturi în cadrul scrutinului, şi numai după ce Curtea Constituţională va valida rezultatele alegerilor.
În opinia lui, dacă Partidul Democrat (PDM), PSRM şi blocul ACUM nu vor ajunge la un numitor comun, alegerile anticipate sunt o soluţie mai bună decât "ruperea de deputaţi" din diferite fracţiuni şi crearea unei majorităţi şi a unui "guvern nelegitim'. Igor Dodon a subliniat că nu va desemna candidatura propusă la funcţia de premier dacă aceasta va fi înaintată de o alianţa formată din "transfugi".
Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a prezentat luni toate actele cerute de legislaţie Curţii Constituţionale pentru validarea scrutinului. După aceasta, în termen de 5 zile de la primirea actelor de la Comisia electorală, dar nu mai devreme de soluţionarea în instanţă a contestaţiilor, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor şi validează mandatele deputaţilor aleşi.
Igor Dodon nu exclude o alianţă între socialişti şi blocul electoral ACUM
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

174
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
174

311
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
311

161
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
161

368
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
368

367
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
367

2.602
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.602

1.379
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.379

1.529
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.529

2.627
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.627

637
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
637

1.354
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.354

1.446
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.446

1.559
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.559
















Comentează