O posibilă retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană după un referendum pe 23 iunie ar fi un motiv de "îngrijorare" pentru NATO, a declarat luni secretarul general adjunct al alianţei, generalul Alexander Vershbow, informează Reuters.
"Din punctul de vedere al NATO, a avea o Uniunea Europeană puternică, unificată, reprezentând un partener capabil este, probabil, mai important astăzi decât a fost timp de mulţi ani", a explicat generalul Vershbow, la Ljubljana, în Slovenia, unde participa la o conferinţă pe tema Controlului asupra armelor de distrugere în masă.
"Orice lucru care ar perturba unitatea Uniunii Europene ar fi o îngrijorare pentru NATO. Regatul Unit este un jucător politic şi militar foarte important în cadrul NATO şi sper că va rămâne astfel în viitor", a adăugat el.
Prim-ministrul britanic David Cameron a avertizat luni că Regatul Unit este mai în siguranţă în cadrul Uniunii Europene şi, dacă la referendumul din 23 iunie se va vota pentru ieşirea ţării din UE, pacea în Europa ar putea fi ameninţată, aminteşte France Presse, pe de altă parte.
Marea Britanie are nevoie de UE pentru a lupta împotriva Statului Islamic şi a riposta "noii beligerante" Rusia, a adăugat Cameron, citat de Reuters.
Atât campania "In", pentru rămânerea Marii Britanii în UE, cât şi "Out", pentru ieşire, încearcă să găsească argumente pentru a-şi convinge alegătorii, împărţiţi în mod egal asupra modului de a vota la referendum, potrivit sondajelor, transmite agerpres.ro.
Ieșirea Marii Britanii din UE, motiv de îngrijorare pentru NATO
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

878
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
878

65
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
65

26
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
26

39
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
39

52
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
52

3.270
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
3.270

27
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
27

68
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
68

2.749
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.749

35
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
35

2.347
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.347

2.491
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.491

4.090
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
4.090
















Comentează