Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) a acuzat Huawei, cel mai mare fabricant de echipamente de telecomunicaţii, că este finanţat de statul chinez, ceea ce ar putea implica riscuri de securitate pentru Marea Britanie dacă această ţară optează pentru tehnologia digitală şi conexiunile 5G, a informat sâmbătă publicaţia britanică The Times, transmit EFE şi Reuters potrivit Agerpres.
Cotidianul britanic citează informaţii CIA potrivit cărora gigantul chinez, care are ambiţia de a furniza tehnologie reţelelor de telefonie mobilă 5G din Marea Britanie, ar fi primit bani provenind de la sucursale ale aparatului de securitate al statului chinez. Potrivit The Times, documentele puse la dispoziţia Marii Britanii de către CIA dovedesc că Huawei a primit fonduri care proveneau de la Armata Populară de Eliberare, de la Comisia de Securitate Naţională a Chinei şi de la reţeaua de informaţii statale din China.
La începutul anului, SUA au transmis aceste informaţii Marii Britanii, Australiei, Noii Zeelande şi Canadei, adică partenerii săi cu care are o alianţă în domeniul serviciilor secrete (aşa-numitul "Five Eyes Club").
Cotidianul britanic a subliniat că, potrivit legii, în China, companiile sunt obligate să coopereze cu sucursalele de securitate, fapt ce îi face pe criticii acestui sistem să se teamă de posibilitatea instalării unui sistem de acces la software "pe uşa din spate", ceea ce ar permite spionarea sau alterarea comunicaţiilor britanice.
La viitorul Consiliu de Securitate Naţională, guvernul britanic intenţionează să-şi revizuiască planurile de a introduce pe teritoriul său tehnologia 5G, scrie EFE, care adaugă că această revizuire are drept obiectiv "să se asigure că nimeni (nicio companie din domeniul telecomunicaţiilor) nu devine mult prea puternică".
În acest sens, The Times aminteşte că, luna trecută, centrul de cibersecuritate naţională din Marea Britanie, GCHQ, a avertizat că guvernul de la Londra va avea dificultăţi în a gestiona riscurile de securitate reprezentate de compania chineză după ce a detectat "probleme semnificative şi îngrijorătoare" la software-ul său din Marea Britanie.
În paralel, o sursă din serviciile de informaţii ale SUA a declarat că agenţiile nord-americane cred că Ministerul Securităţii Naţionale din China - principala organizaţie de spionaj, potrivit EFE - a aprobat finanţarea Huawei de către guvernul chinez. Din acest motiv - a adăugat sursa citată - a-i permite Huawei să vândă tehnologie 5G oricărui membru al aşa-numitului "Five Eyes Club" este "problematic", deoarece China "are legi în domeniul informaţiilor şi al securităţii naţionale care obligă companiile să ajute armata chineză".
La rândul său, Huawei a insistat că este o companie privată, independentă de orice fel de influenţă a guvernului chinez, şi a negat de nenumărate ori că ar putea reprezenta un risc pentru securitate. Gigantul chinez, al cărui sediu central se află în oraşul Shenzhen, susţine că statul chinez nu i-a cerut niciodată să colecteze informaţii şi că, mai mult, o solicitare în acest sens ar fi "respinsă în mod categoric".
Cât despre dezvăluirile din The Times, un reprezentant al companiei a declarat că Huawei "nu comentează acuzaţii fără fundament cu dovezi zero de la surse anonime". Nici CIA şi nici agenţiile chineze pentru securitatea statului nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţiile, scrie Reuters.
Huawei este finanţată de statul chinez, avertizează CIA
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
0

159
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
159

7
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
7

6
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
6

1.729
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
1.729

77
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
77

37
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
37

3.820
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
3.820

3.301
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
3.301

101
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
101

43
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
43

100
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
100

4.470
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
4.470
















Comentează