Huawei a prezentat vineri propriul sistem de operare, în condiţiile în care se confruntă cu ameninţarea pierderii accesului la sistemele Android, cu care sunt echipate tabletele şi smartphone-urile grupului chinez de telecomunicaţii, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, transmit BBC, Reuters şi AFP preluat de ageepres.
Huawei este cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume şi al doilea producător de smartphone-uri la nivel global.
Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis grupurilor americane să desfăşoare comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat "oaie neagră" de către Washington.
Richard Yu, director în cadrul Huawei, a anunţat la o conferinţă de presă desfăşurată în oraşul Dongguan, că noul sistem, numit HarmonyOS sau HongMeng în chineză, "va aduce lumii mai multă armonie şi avantaje". "Harmony OS este complet diferit de Android şi iOS", a adăugat Yu, referindu-se la sistemele de operare dezvoltate de Google şi Apple. În oraşul Dongguan din sudul Chinei Huawei a construit un campus extravagant, inspirat din oraşele europene.
Mult aşteptatul soft este considerat crucial pentru supravieţuirea Huawei dacă nu va mai avea acces la Android, sistem de operare al Google.
Prima versiune a sistemului de operare va fi lansată anul acesta pe unele produse Huawei iar în următorii trei ani pe toate dispozitivele companiei.
Deocamdată, Huawei va folosi Android pentru telefoanele sale mobile inteligente. Iniţial HarmonyOS va fi dezvoltat în China, apoi va fi disponibil pe plan global.
Huawei anunță propriul sistem de operare - HarmonyOS - pentru a concura cu Android
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
1

1.240
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
1.240

28
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
28

1.289
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
1.289

77
Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
77

43
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
43

28
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
28

59
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
59

6.114
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
6.114

94
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
94

2.584
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.584

64
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
64

193
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
193
















Comentează