Hotelul Dobrogea din Constanţa a fost închis temporar de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), pentru mai multe nereguli, printre care băi murdare, robineţi plini de calcar şi rugină, mochetă murdară, instalaţii electrice nesecurizate în camere, aşternuturi şi prosoape degradate, cu aspect şi miros de murdar.
Şeful CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au verificat hotelul Dobrogea din Constanţa.
Ei au constatat că uşi ale camerelor erau într-o avansată stare de degradare, mocheta de pe holuri şi din camere era pătată, neigienizată corespunzător, în camere instalaţia electrică era nesecurizată corespunzător, băile erau murdare, cu căzile duşurilor degradate, cu rugină, cu vopseaua originală exfoliată, mătuite, înnegrite, iar robineţii plini de calcar şi rugină.
Comisarii CJPC au mai descoperit că tavanul recepţiei din lemn avea instalaţii electrice rudimentar protejate, ceee ce reprezenta un pericol de incendiu, că aşternuturile şi prosoapele erau subdimensionate, degradate, cu aspect şi miros de murdar, iar oferta de mic dejun nu există în realitate.
Horia Constantinescu a precizat că hotelul a fost închis temporar, până la remedierea deficienţelor constatate.





























Comentează