Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a fost reconfirmat, sâmbătă, de delegaţii la Conferinţa PSD Harghita, în funcţia de preşedinte al organizaţiei social-democrate din judeţ, informează un comunicat al PSD Harghita, remis AGERPRES.
Sursa citată precizează că în cadrul reuniunii a fost analizată "activitatea politico-organizatorică desfăşurată la nivelul judeţului, de la ultimele alegeri şi până în prezent, apreciindu-se că aceasta a fost una bună şi că partidul este bine reprezentat din punct de vedere al numărului de primari şi consilieri municipali, orăşeneşti şi comunali".
De asemenea, au fost desemnaţi şi delegaţii la Congresul PSD, care urmează să aibă luna viitoare.
"Participanţii la Conferinţă au subliniat importanta guvernării şi continuarea acesteia şi după alegerile din anul 2016", se mai arată în comunicatul organizaţiei PSD Harghita. AGERPRES
Harghita: Mircea Duşa a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD Harghita
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

545
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
545

883
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
883

1.834
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.834

2.465
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.465

7.262
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.262

3.619
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.619

4.404
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.404

1.155
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.155

2.580
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.580

3.559
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.559

12.453
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.453

1.211
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.211

4.436
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.436
















Comentează