Un număr de 86 de medici de familie au semnat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Harghita pentru a administra vaccin anti-COVID-19 în cabinetele lor, ceea ce înseamnă aproximativ 60 la sută dintre medicii aflaţi în relaţii contractuale cu CJAS.
Directorul general al CJAS Harghita, Duda Tihamer, a declarat, pentru AGERPRES, că este vorba de 83 de contracte încheiate, din totalul de 134 de cabinete de medicină de familie aflate în relaţie contractuală cu Casa, dar există contracte pe care se află şi două persoane, de aceea numărul de medici care au semnat contract pentru a participa la activitatea de vaccinare este de 86.
"La nivelul judeţului Harghita, din totalul de 134 cabinete de medicină de familie aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Harghita, 83 de cabinete au încheiat contracte pentru desfăşurarea activităţii de vaccinare împotriva coronavirus. Din totalul de 83 de contracte încheiate, 46 sunt în mediul rural şi 37 în mediul urban. Împărţirea pe zone este următoarea: zona Miercurea Ciuc - 20 de contracte, zona Odorheiu Secuiesc - 31 de contracte, zona Gheorgheni - 15 contracte, zona Topliţa - 9 contracte, zona Cristuru Secuiesc - 2 contracte şi zona Vlăhiţa - 6 contracte", se arată într-o informare a CJAS Harghita.
Duda Tihamer a precizat că "la prima strigare" cifra este una "corespunzătoare", dar se speră că aceasta va creşte.
"Cifra este una corespunzătoare, având în vedere faptul că mulţi dintre medicii de familie sunt angrenaţi în vaccinare, în centrele care au funcţionat de la începutul anului. E bine 'la prima strigare' şi această cifră nu este una statică, sperăm să fie una dinamică, în creştere şi îşi vor da seama din ce în ce mai mulţi medici de familie că este benefic şi pentru dânşii, dar în special pentru cei care au avut încredere în dânşii şi s-au înscris pe lista dânşilor. Deci, cred că încrederea trebuie să fie reciprocă şi încredere înseamnă şi obligaţii şi înseamnă şi drepturi, zic eu", a declarat Duda Tihamer.
Acesta a precizat că, potrivit contractului, medicii trebuie să programeze pacienţii la vaccinare, să îi vaccineze, să urmărească starea acestora şi să raporteze vaccinarea în sistemul naţional, iar "când se închide acest cerc, atunci discutăm de plată".
La rândul său, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat, pentru AGERPRES, că aşteaptă foarte mult implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare, pentru imunizarea persoanelor vulnerabile, din mediul rural, care din diverse motive nu s-au programat până acum.
"Aştept foarte mult intrarea în joc a medicilor de familie şi chiar încurajăm foarte mult, pentru că la noi populaţia din rural şi vârstnică nu e vaccinată. Deci, la noi, mor în medie doi oameni pe zi şi niciunul nu e vaccinat şi toţi sunt vârstnici. Adică, decesele de la noi sunt la persoane peste 70, 80 ani şi (...) până acum nu am avut niciun caz de deces, cu vaccinare completă. (...) Medicii de familie ne vor ajuta, sper, foarte mult, pentru că ei vaccinează tocmai pe cei de pe lista lor şi îi pot convinge pe cei care nu s-au mobilizat, nu s-au descurcat cu platforma, (...) ne vor ajuta să ajungem la persoane vulnerabile", a spus şefa DSP Harghita.
Potrivit acesteia, în cursul zilei de miercuri a ajuns în judeţ dozele solicitate de vaccin Johnson & Johnson şi, când vor dori medicii de familie, se va face transportul materialelor şi al consumabilelor necesare.
În ceea ce priveşte rata de vaccinare din judeţ, dr. Tar a spus că, potrivit statisticilor naţionale, aceasta este de 14,7 %, dar întrucât la centrele din judeţ s-au imunizat şi persoane din alte judeţe, consideră că proporţia celor din Harghita care au fost vaccinaţi este de circa 10-11%.
Harghita: 86 de medici de familie au semnat contracte cu CJAS pentru a administra vaccin anti-COVID-19
Explorează subiectul
Articole Similare

32
România se alătură cu suma de 50 de milioane de euro statelor care contribuie la propunerea SUA privind lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei
32

27
Reacția autorităților române după incidentul din Italia
27

315
Banii nu aduc fericirea? Oamenii de știință demontează mitul și explică ce contează de fapt
315

62
Accident în județul Sibiu: un autocamion cu lemne s-a răsturnat într-o râpă pe Valea Arpașu Mare
62

589
Horoscopul zilei de 1 ianuarie 2026. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
589

587
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
587

26
VIDEO Jandarmii au confiscat materiale pirotehnice vândute ilegal la o trecere de cale ferată din Vâlcea
26

60
Accident teribil pe DN 56: Doi bărbați au murit după impactul dintre un camion și un autoturism
60

25
Intervenție a jandarmilor montani în Hunedoara, după ce o mașină a ajuns într-o râpă
25

57
Doi bărbați, prinși de jandarmii prahoveni în timp ce capturau ilegal păsări sălbatice
57

5.782
Modificare importantă pentru angajați: Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită
5.782

4.057
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, anunț despre românii afectați de accidentul de telecabină din Italia
4.057

63
Tragedie în Caraș-Severin: O femeie a murit, iar fiica ei a suferit arsuri în urma unui incendiu
63

















Comentează