Numărul doi din cadrul gărzii prezidenţiale din Burkina Faso, colonelul Isaac Zida, a anunţat sâmbătă că îşi "asumă" responsabilităţile unui "şef de stat" de tranziţie, adăugând că fostul preşedinte , Blaise Compaore, care a demisionat vineri, se află "într-un loc sigur", relatează AFP.
"Îmi asum de acum înainte (...) responsabilităţile de conducător al tranziţiei şi de şef de stat pentru a asigura continuitatea statului", în vederea definirii "de o manieră consensuală" alături de "ansamblul partidelor politice şi al organizaţiilor din societatea civilă" detaliile unei "tranziţii democratice paşnice", a declarat colonelul Zida cu ocazia unei alocuţiuni transmise în direct de o televiziune privată.
Declaraţiile şefului Statului Major interarme, generalul Nabere Honore Traore, care a anunţat la rândul său vineri că îşi asumă "responsabilităţile de şef de stat", în conformitatea cu prevederile legii fundamentale, sunt "nule", a precizat Isaac Zida într-un interviu realizat după alocuţiunea respectivă.
Disensiuni puternice au apărut vineri în sânul armatei, desemnată de societatea civilă şi opoziţie să garanteze buna desfăşurare a procesului de tranziţie politică şi instituţională din Burkina Faso, după demisia preşedintelui Blaise Compaore, care a petrecut nu mai puţin de 27 de ani la putere. Colonelul Zida se bucură de sprijinul unei părţi a societăţii civile. Pe de altă parte, generalul Traore este criticat de populaţie pentru apropierea sa prea mare de fostul conducător.
Până acum, opoziţia nu şi-a exprimat o opţiune în mod deschis. "Ţine de ei să se organizeze. Sper că se vor înţelege", a afirmat liderul acesteia, Zephirin Diabre, chestionat de AFP pe tema acestor diviziuni între militari.AGERPRES
Haos în Burkina Faso după lovitura de stat
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.795
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
2.795

52
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
52

3.634
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.634

57
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
57

2.548
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.548

42
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
42

65
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
65

7.331
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.331

51
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
51

76
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
76

43
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
43

1.977
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.977

8.019
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.019
















Comentează