Judecătorii internaţionali pronunţă marţi verdictul final în cazul fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, condamnat deja în primă instanţă la închisoare pe viaţă pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul războiului dintre 1992 şi 1995 din fosta republică iugoslavă, relatează AFP şi dpa.
Mladic, supranumit "Măcelarul din Balcani", a fost condamnat în 2017 de fostul Tribunal penal internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în special pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica, cel mai grav petrecut în Europa după al doilea război mondial şi care a reprezentat un act de genocid, potrivit justiţiei internaţionale. Este de aşteptat ca marţi judecătorii să confirme sentinţa.
Potrivit avocaţilor lui, Mladic, arestat la Haga în 2011 după o urmărire de 16 ani, suferă de probleme de sănătate, la cei aproape 80 de ani ai săi. Mladic afirmă că s-a născut la 12 martie 1943, dar tribunalul a reţinut data de 12 martie 1942.
Fostul general şi-a păstrat o aură de erou în rândul susţinătorilor săi, dar numele lui rămâne asociat cu crimele de război din Bosnia, de asediul din Sarajevo până la masacrul de la Srebrenica, unde peste 8000 de băieţi şi bărbaţi musulmani au fost ucişi de forţele sârbe bosniace.
În pofida pandemiei, rude ale victimelor - între care Munira Subasic, preşedinta unei asociaţii a "mamelor din Srebrenica" - se vor afla la tribunalul de la Haga pentru a-l privi pe călău în ochi.
Verdictul va fi pronunţat cu începere de la ora locală 15:00 (13:00 GMT) şi difuzat online cu un decalaj de 30 de minute la Mecanismul pentru tribunalele penale internaţionale, succesorul TPIY, care şi-a încetat activitatea în 2017.
Atât apărarea, cât şi acuzarea au făcut apel la sentinţa din 2017, când TPIY l-a achitat pe Mladic de acuzaţiile de genocid într-o serie de alte municipalităţi. Avocaţii fostului lider militar sârb bosniac susţin că acuzaţiile de genocid sunt lipsite de fundament şi că nu au existat legături între acesta şi masacrul de la Srebrenica.
Judecarea apelului, prevăzută iniţial să înceapă în martie 2020, a fost amânată de două ori, mai întâi pentru că Mladic a trebuit supus unei intervenţii la colon, iar a doua oară din cauza pandemiei de COVID-19.
În cursul procesului în apel, în august anul trecut, Ratko Mladic a denunţat faptul că a rămas o "ţintă a NATO" şi a acuzat tribunalul internaţional că este o "creaţie a puterilor occidentale", iar pe procurori că l-au prezentat în termeni "satanici, perfizi şi diabolici".
Mladic este unul din principalii lideri judecaţi de justiţia internaţională pentru crime comise în războaiele din fosta Iugoslavie, alături de fostul lider politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzic a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2019, şi de fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic, care a murit în celula sa de la Haga în 2006 în urma unei crize cardiace, înainte de încheierea procesului.
Haga - 'Măcelarul din Balcani' așteptă verdictul final
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
9

677
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
677

22
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
22

74
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
74

51
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
51

47
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
47

5.092
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.092

3.462
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.462

10.311
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.311

117
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
117

7.695
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.695

73
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
73

139
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
139
















Comentează