FOTO Contul de e-mail personal al directorului FBI, spart de hackeri iranieni: ulterior au publicat poze compromițătoare

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-03-2026 21:12

Article thumbnail

Sursă foto: x

Hackerii având legături cu Iranul au revendicat public spargerea contului personal de e-mail al directorului FBI, Kash Patel, publicând pe internet fotografii ale oficialului şi alte documente, relatează Reuters, conform News.ro.

Mesaj pentru șeful FBI

Pe site-ul lor, grupul de hackeri Handala Hack Team a declarat că Patel „îşi va găsi acum numele pe lista victimelor conturilor sparte cu succes”.

Un oficial al Departamentului Justiţiei a confirmat că e-mailul lui Patel a fost spart şi a spus că materialul publicat online pare autentic.

FBI nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii şi nici hackerii nu au răspuns imediat la mesaje, precizează Reuters.

Cine e grupul de hackeri

Handala, care se autointitulează un grup de hackeri justiţiari pro-palestinieni, este considerat de experţii occidentali ca fiind una dintre numeroasele identităţi utilizate de unităţile de cyber-informaţii ale guvernului iranian. Handala a revendicat recent atacul cibernetic asupra furnizorului de dispozitive şi servicii medicale Stryker din Michigan, pe 11 martie, susţinând că a şters o cantitate uriaşă de date ale companiei.

Reuters nu a putut autentifica în mod independent e-mailurile lui Patel, dar adresa personală de Gmail pe care Handala susţine că a spart-o se potriveşte cu adresa asociată lui Patel în încălcări de date anterioare păstrate de firma de informaţii din dark web District 4 Labs. O mostră din materialul încărcat de hackeri şi analizat de Reuters pare să conţină o combinaţie de corespondenţă personală şi profesională din perioada 2010-2019.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri