Guvernul va declara stare de urgenţă pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere: Ce măsuri se iau!

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 23-03-2026 11:30

Actualizat: 23-03-2026 11:42

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul va declara stare de urgenţă pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere. Şedinţa pentru adoptarea Ordonanţei de Urgenţă necesare va avea loc marţi. Rafinăria Petrobrazi este parțial în mentenanță, iar activitatea Petrotel este sistată din cauza sancțiunilor impuse SUA de Lukoil.

Ce anunță Guvernul

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia a fost luată, luni, în grupul de lucru pentru analizarea creşterii preţurilor la combustibili şi identificarea soluţiilor menite să reducă impactul asupra economiei şi populaţiei, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan.

"În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize. Pe durata situaţiei de criză vor fi instituite măsuri de protecţie aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanţele care au determinat instituirea situaţiei de criză. Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică", se arată în comunicat.

Totodată, exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Energiei.

"Pe durata situaţiei de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea preţului final", conform comunicatului.

De asemenea, ministerele Finanţelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor monitoriza permanent piaţa şi vor evalua orice alte măsuri care se impun.

La întâlnirea de lucru au fost prezenţi şi vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.

Care sunt prețurile carburanților luni

De la începutul lunii martie și până în prezent, benzina și motorina s-au scumpit cu până la 2 lei pe litru. România ajunge astfel printre cele mai scumpe piețe din regiune, depășită doar de Grecia și Albania.

După șase zile consecutive de majorări, benzina standard a ajuns să coste 9,13 lei/litru, iar motorina – 9,83 lei/litru, pe fondul tensiunilor geopolitice, care au dus la creșteri zilnice ale cotațiilor petrolului.

În alte stații, prețul motorinei ajunge chiar și la 9,99 de lei/litru.

La începutul lunii martie, prețul benzinei standard se situa între 7,92 și 8,07 lei/litru, în timp ce prețul motorinei a crescut de la 8,24 la 8,37 de lei/litru.

În această perioadă, creșterile prețurilor au fost mai lente, însă, în câteva zile, au început să urce rapid.

Au fost anunțate scumpiri consecutine timp de șase zile, astfel că, la mijlocul lui martie, motorina a ajuns să sară de 9 lei.

Pe 12 martie, benzina costa aproximativ 8,25 – 8,50 de lei/litru, motorina-standard era de 8,70 – 8,90 de lei/litru, în timp ce motorina premium trecea de 9 lei.

Un plin de 50 de litri costă acum între 450 și 500 de lei

Comparativ cu România, țările din vecinătate se situează între două extreme: în Bulgaria și Macedonia, de pildă, benzina e 6,6 lei/litru (Bulgaria) și 6,5 – 6,8 lei/itru (Macedonia).

În Serbia, benzina costă 8,5 – 9 lei, iar în Albania a trecut de pragul psihologic de 10 lei – 10,3 lei/litru.

În Grecia benzina costă 9 – 10 lei/litru.

Motorina costă 7,3 lei/litru în Bulgaria, 6,5 – 7 lei/litru în Macedonia, 7,5 – 8 lei/litru în Serbia.

În Slovenia costă 9 – 10 lei/litru, iar în Albania – 10,5 lei/litru.

Așadar, România se situează printre țările cu cele mai mari prețuri la carburanți, în timp ce Bulgaria și Macedonia de Nord au, încă, prețurile cele mai bune din regiune.

Potrivit estimărilor celor mai optimiste, motorina ar ajunge să coste 11,5 lei/litru până la sfârșitul primăverii, pe fondul cererii ridicate și al stocurilor reduse din Europa.

Analize mai pesimiste estimează că prețul motorinei va ajunge la 16,8 lei/litru, dacă petrolul ajunge la 150 de dolari/baril.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri