Guvernul socialist spaniol condus de Pedro Sanchez, care se confruntă cu dificultăţi în adoptarea bugetului său, nu exclude posibilitatea organizării de alegeri legislative anticipate la sfârşitul lui mai, contrar a ceea ce susţinea până acum, a anunţat luni ministrul transporturilor din acest guvern, informează AFP preluată de Agerpres
Întrebat cu privire la această eventualitate în timpul unei conferinţe de presă, Jose Luis Abalos, foarte apropiat de Pedro Sanchez şi membru important al Partidului Socialist, a răspuns: "Desigur, nu se poate exclude nimic". Însă "nu trebuie să ne aventurăm. Mai este încă mult timp până în mai", a nuanţat el.
Sosit la putere în iunie, în urma unei moţiuni de cenzură împotriva precedentului guvern conservator, executivul socialist al Spaniei îşi reitera până acum intenţia de a merge până la capătul legislaturii, în 2020.
Opoziţia de dreapta nu încetează să-i ceară lui Pedro Sanchez să convoace imediat alegeri, având în vedere fragilitatea socialiştilor, care nu au în parlament decât 84 de deputaţi din totalul de 350.
Guvernul se confruntă în special cu refuzul secesioniştilor catalani, al căror sprijin în camera deputaţilor este indispensabil lui Pedro Sanchez pentru a dispune de majoritate, de a-i susţine bugetul, ceea ce l-ar obliga să reînnoiască bugetul conservatorilor şi să guverneze prin decrete.
"Există vreun sens ca un guvern care are 84 de deputaţi să guverneze prin decrete? (...). Ceea ce ar avea într-adevăr sens este să se facă alegeri", a spus vineri Pablo Iglesias, liderul partidului stângii radicale Podemos şi principal aliat al socialiştilor.
Doar Pedro Sanchez poate decide să dizolve parlamentul şi să convoace noi alegeri.
"E un fel de buton roşu. Nu putem să ne jucăm cu 'apăs pe el sau nu?' În consecinţă, el o va face când va considera că trebuie să o facă", a afirmat Jose Luis Abalos.
În virtutea legislaţiei electorale spaniole, el ar trebui să anunţe acest lucru până cel târziu la 1 aprilie pentru ca alegerile anticipate să poată avea loc în 26 mai, în acelaşi timp cu alegerile municipale şi europene.
Guvernul spaniol nu exclude organizarea de alegeri anticipate
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Conferința de la München, punctul zero al unei lumi 'în destrămare': Europa îl așteaptă pe Rubio, după șocul Vance și furtuna Trump
0

282
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
282

826
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
826

383
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
383

39
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
39

481
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
481

495
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
495

424
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
424

645
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
645

37
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
37

1.091
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.091

45
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
45

987
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
987

















Comentează