Guvernul iranian: Poziţia SUA în dosarul nuclear a devenit ”mai realistă”

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 16-02-2026 17:41

Article thumbnail

Sursă foto: shafaq.com

Guvernul iranian a apreciat luni, în ajunul unor noi convorbiri cu Washingtonul, că SUA şi-au relaxat poziţia privind dosarul nuclear, relatează AFP, conform Agerpres.

"Având în vedere discuţiile" care au avut loc la începutul lui februarie în Oman, "putem ajunge, cu prudenţă, la concluzia că poziţia americană privind chestiunea nucleară iraniană a devenit mai realistă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmaeil Baqaei, citat de agenţia de ştiri Irna.

Iranul îşi apără dreptul de a-şi dezvolta capacitatea nucleară în domeniul civil, în special pentru energie, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de neproliferare(TNP), al cărui semnatar este.

Pe de altă parte, relatează Reuters, Washingtonul încearcă să extindă cadrul discuţiilor la chestiuni fără legătură cu dosarul nuclear, precum stocurile sale de rachete. Teheranul susţine că este dispus să discute doar limitarea programului său nuclear în schimbul unei relaxări a sancţiunilor dar că nu va accepta să reducă la zero activităţile de îmbogăţire a uraniului. De asemenea, susţine că nu este dispus să discute despre capabilităţile sale de rachete.

Aflat luni în vizită în Ungaria, secretarul de stat american Marco Rubio a spus că va fi dificil să se ajungă la un acord cu Teheranul.

"Cred că există aici o oportunitate de a ajunge diplomatic la un acord care abordează lucrurile care ne preocupă. Vom fi foarte deschişi la asta. Dar nu vreau să supraestimez. Va fi dificil. A fost foarte dificil pentru oricine să facă acorduri reale cu Iranul, pentru că avem de a face cu clerici şiiţi care iau decizii teologice, nu geopolitice", a spus Rubio.

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a spus că se află la Geneva "pentru a încheia un acord corect şi echitabil". "Ce nu se negociază: supunerea în faţa ameninţării", a postat Araqchi pe reţeaua X.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri