Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul are în vedere o modificare legislativă prin care primăriile care solicită sprijin financiar pentru încălzire să nu-l mai primească direct de la Executiv, ci să-l poată obţine printr-un împrumut de la Trezorerie.
"O să avem o modificare legislativă prin care toate oraşele care au nevoie de sprijin pentru încălzire nu le dăm noi, aşa cadou, ci vor putea să se împrumute din Trezorerie să treacă peste iarnă şi, sigur, să dea înapoi creditul într-o perioadă sustenabilă de timp. Că e Bucureştiul, că e Galaţiul, că e Aradul, că e altcineva, transparent, egal pentru toţi. Să nu se spună că dăm la unul, că e de la un partid, la altul nu dăm că e de la alt partid. Absolut toate Consiliile locale sau Consiliul General pot face solicitare, primesc împrumutul şi-l restituie într-o perioadă de timp", a declarat premierul în cadrul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
El a adăugat că soluţia este corectă, dar, în acelaşi timp reprezintă şi un stimulent pentru ca autorităţile de la nivel local să-şi finalizeze "investiţiile în sistemul termic".
"Că aşa, dacă le dăm pomană în fiecare an, nu o să facă niciodată nicio investiţie. (...) Se întâmplă la Drobeta Turnu Severin, unde dacă le dăm în fiecare an, atunci nu fac nimic. Acum, dacă împrumută... o să facă şi investiţia, cred, şi în felul acesta, problema nu o mai tărăgănăm ani de zile şi o rezolvăm cum s-a rezolvat în foarte multe oraşe",a declarat premierul.
Guvernul împumută primăriile pentru încălzire
Articole Similare

2.847
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
2.847

692
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
692

1.876
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.876

1.981
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.981

1.910
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.910

3.797
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.797

1.879
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.879

695
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
695

779
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
779

1.204
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.204

2.187
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.187

577
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
577

1.323
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.323

















Comentează