Guvernul german a pus deoparte un miliard de euro pentru a sprijini un consorţiu de companii germane care vor să producă celule de baterii destinate automobilelor electrice şi de asemenea intenţionează să finanţeze un centru de cercetare care va dezvolta o nouă generaţie de baterii solide, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, conform Agerpres.
Aceste măsuri, care ar urma să fie anunţate săptămâna următoare de ministrul Economiei, Peter Altmaier, sunt concepute să reducă dependenţa constructorilor auto germani de furnizorii asiatici de baterii şi să protejeze locurile de muncă din industria auto germană, în pericol din cauza tranziţiei de la motoarele cu combustie internă la automobilele electrice.
Garanţia că firmele locale vor fi implicate în lanţul de aprovizionare pentru vehiculele electrice este importantă pentru Germania, ţară a cărei economie a devenit dependentă de succesul industriei auto.
Însă planurile Berlinului în domeniul bateriilor destinate automobilelor electrice ar putea să vină prea târziu. Companiile asiatice, care sunt deja lideri în acest sector, au început să îşi majoreze producţia şi unii experţi avertizează că există riscul unei oferte excedentare de baterii care să afecteze apariţia unor noi jucători europeni capabili să producă un număr semnificativ de baterii.
"Avem o acumulare a riscurilor în sectorul auto. Industria este mult prea dependentă de motoarele cu combustie internă. De acea guvernul vrea să ajute sectorul în eforturile sale de diversificare" a declarat secretarul de stat în Ministerul german al Economiei, Christian Hirte. Acesta a adăugat că Berlinul discută cu mai multe companii precum şi cu alte guverne europene pentru susţinerea unei uzine care să producă celule de baterii. "De exemplu există posibilităţi în regiunea Lausitz, posibil în cooperare cu Polonia", a spus Hirte, care se ocupă şi de coordonarea politicilor pentru Germania de Est precum şi penttru IMM-uri.
Sursele citate de Reuters susţin că printre companiile care poartă discuţii cu ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, cu privire la construirea unei uzine se numără producătorul german de baterii VARTA Microbattery, gigantul din domeniul chimiei BASF şi subsidiara Ford din Germania, Ford-Werke GmbH.
Unii analişti susţin că Europa este mult în urma rivalilor asiatici când vine vorba de baterii destinate automobilelor electrice, cel puţin când vine vorba de actuala tehnologie. De exemplu, firma de consultanţă Boston Consulting Group (BCG) a estimat că în 2021 capacităţile globale pentru producţia de celule de baterii vor depăşi cererea cu aproximativ 40%.
Grupul sud-coreean LG Chem furnizează deja unor constructori auto germani baterii destinate automobilelor electrice, baterii care sunt produse la o uzină din Polonia în timp ce rivalii Samsung SDI Co şi SK Innovation intenţionează să îşi construiască uzine de baterii în Ungaria.
Guvernul german va sprijini cu un miliard de euro un consorțiu de companii germane care vor să producă baterii pentru mașini electrice
București
22°C
Articole Similare

13
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
13

1.165
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.165

1.719
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
1.719

2.542
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.542

2.911
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.911

2.605
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.605

2.709
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.709

3.802
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.802

50
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
50

3.852
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.852

3.126
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.126

3.449
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.449

81
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
81
















Comentează