Guvernul de la Berlin va prelua, dacă va fi necesar, participaţii la companiile germane care se confruntă cu dificultăţi majore din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), dar nu va anunţa asta anticipat, a declarat luni ministrul Economiei, Peter Altmaier, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Altmaier a explicat că Executivul poate ajuta firmele, dar nu va putea compensa declinul vânzărilor.
Germania vrea să ajute rapid firmele afectate şi este pregătită să le protejeze de preluările nedorite, înfiinţând un nou fond de criză, a declarat ministrul Economiei
"Fără nicio îndoială, suntem decişi să ne protejăm companiile şi locurile de muncă", iar acest mesaj se adresează direct fondurilor speculative, a afirmat Altmaier.
Luni, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei.
Un fond de salvare înfiinţat pentru a achiziţiona participaţii în companii şi a finanţa împrumuturi către firme ar putea emite datorii de până la 200 miliarde de euro dacă va fi necesar. Cifra finală privind suma pusă la dispoziţia fondului depinde de cât de multe companii vor solicita sprijinul Guvernului, a afirmat adjunctul ministrului de Finanţe, Joerg Kukies.
Săptămâna trecută, oficialii germani au dat asiguri că Berlinul va proteja firmele interne de preluările externe, după ce acţiunile companiilor din cea mai mare economie europeană au scăzut semnificativ la bursă, din cauza crizei.
Indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt, unde sunt incluse principalele 30 de mari companii listate, a pierdut mai mult de o treime în ultima lună, din cauza temerilor privind efectele epidemiei asupra economiei. Această evoluţie a sporit riscul ca firmele străine să preia uşor rivalele germane.
"Nu vom permite o vânzare pe nimic a participaţiilor la companiile industriale şi economice din Germania. Nu trebuie să existe tabuuri. Trebuie să fie posibil ajutorul temporar de stat pentru o perioadă limitată, inclusiv preluări şi achiziţionarea unor participaţii", a declarat ministrul Economiei, Peter Altmaier.
Companiile auto şi cele producătoare de componente sunt printre cele mai afectate, acţiunile Daimler, Continental şi Volkswagen înregistrând în ultimele patru săptămâni scăderi de 44 - 48%.
Markus Soeder, premierul landului Bavaria, unde se află sediile unor giganţi ca Siemens şi BMW, a afirmat că trebuie explorate toate opţiunile legale pentru a evita potenţialele oferte de preluare ale firmelor germane.
"Dacă cea mai mare parte a economiei Bavariei şi a Germaniei sfârşeşte în mâini străine odată ce criza s-a încheiat, atunci nu va mai fi numai o criză în domeniul sănătăţii, ci şi o alterare profundă a ordinii economice mondiale. Trebuie să facem tot posibilul să evităm asta", a avertizat Soeder.
Guvernul german va prelua participaţii la firmele cu probleme, dar nu va anunţa asta anticipat
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Schimbările climatice impun investiții masive în infrastructura hidrotehnică
21

16
Bursa de la București a câștigat peste 27,5 miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână
16

33
Oficial BCE: Tarifele vamale au lovit mai puternic SUA decât alte economii
33

82
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
82

76
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
76

94
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
94

103
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
103

72
Decizia Curţii Supreme lovește Apple: Compania se confruntă cu o factură de tarife de 3,3 miliarde de dolari
72

4.766
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
4.766

123
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
123

2.563
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
2.563

52
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
52

38
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
38

















Comentează