Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, repartizarea a peste 17,7 milioane de lei din bugetul Ministerului Educaţiei către bugetele locale pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare în şcoli din mai multe judeţe.
Este vorba despre continuarea unor lucrări începute anul trecut şi care nu au fost finalizate, dar şi despre amenajarea unor grupuri sanitare care nu sunt conforme.
Totodată, Executivul ar urma să aprobe suplimentarea fondurilor destinate Programului Naţional Innotech student, finanţat în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020, printr-o hotărâre de modificare a HG nr. 558/2020. Potrivit notei de fundamentare, necesarul este de 556.813.564,32 lei, respectiv 114.960.991,91 de euro, informează Agerpres.
Guvernul urmează să aprobe, tot printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă de 3.215.700 lei pentru sprijinirea unui număr de 924 familii şi persoane singure din Capitală şi alte 39 de judeţe din ţară şi care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, alunecări de teren, accidente ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.
Pe ordinea de zi se mai află două proiecte de hotărâre referitoare la închiderea minelor Uricani şi Paroşeni.
Cabinetul Cîţu va mai analiza un proiect de hotărâre care vizează proceduri de expropriere pe raza localităţilor Bărăşti, Coloneşti, Optaşi-Măgura, Priseaca, Scorniceşti, Tătuleşti şi Valea Mare din judeţul Olt pentru realizarea drumului expres Craiova - Piteşti - tronsonul 3, fiind necesare peste 2,6 milioane de lei în vederea plăţii despăgubirilor pentru o suprafaţă totală de 1.539.378 mp.
Tot pentru acest drum expres - tronsonul 4, Guvernul urmează să aprobe scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare, a unui teren forestier în suprafaţă de 17,8464 ha aflat pe raza localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja din judeţul Argeş.
Executivul ar urma să aprobe, prin alte trei hotărâri, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unor sedii pentru unităţi de Parchet din municipiul Iaşi, a unei săli de sport polivalente de 5.000 locuri la Constanţa şi a unui bazin de înot în Vatra Dornei.
Pe agenda Guvernului, se mai află un memorandum având ca temă actualizarea statutului României din cel de "invitat" în cel de "participant" în cadrul Comitetului privind Politicile în Domeniul Mediului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Guvernul, decizie care accelerează mult așteptatul drum expres Craiova-Pitești
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

102
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
102

116
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
116

94
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
94

584
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
584

118
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
118

1.036
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.036

860
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
860

576
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
576

249
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
249

247
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
247

446
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
446

442
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
442

397
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
397
















Comentează