Guvernul de uniune naţională din Libia, recunoscut de comunitatea internaţională, a anunţat miercuri semnarea unui nou acord de încetare a focului între miliţiile rivale angajate în lupte în apropiere de capitala Tripoli, informează AFP preluată de Agerpres.
Acordul, care a fost precedat de o încetare a focului, marţi, a fost semnat de reprezentanţi ai oraşelor Tripoli şi Tarhuna (vestul Libiei), de unde provin principalele miliţii implicate în ciocniri, a precizat într-un comunicat Ministerul de Interne al guvernului de uniune naţională.
Textul ratificat miercuri de ministrul de interne libian stipulează în principal respectarea acordului semnat sub egida ONU la 4 septembrie, dar care a rezistat doar câteva zile. Documentul mai prevede formarea unei forţe permanente mixte compuse din agenţi de poliţie din Tripoli şi Tarhuna responsabilă cu securitatea cartierelor de la periferia sudică a capitalei, teatrul unor lupte sângeroase în ultima lună.
Guvernul a salutat într-un comunicat "revenirea la calm" în aceste zone, unde luptele au provocat cel puţin 117 morţi, peste 400 de răniţi şi peste 25.000 de refugiaţi interni, conform unui nou bilanţ oficial.
În aceste confruntări sunt implicate miliţii venite în special din oraşe ca Tarhuna şi Misrata (vest) şi grupări armate din Tripoli, pe fondul unei lupte dure de influenţă pentru a domina capitala şi a controla instituţiile şi bogăţiile acestei ţări ajunsă în haos de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011.
Guvernul de la Tripoli anunță un acord de încetare a focului
București
9°C
Articole Similare

212
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
212

35
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
35

954
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
954

30
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30

60
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
60

52
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
52

42
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
42

32
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
32

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

27
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
27

26
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
26

3.070
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.070

4.189
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.189
















Comentează